Vrei un look provocator sau vrei doar să îți găsești o ținută potrivită pentru o după-amiază petrecută cu prietenii? Alege dantela! Ai aici câteva sfaturi despre cum o poți purta și asorta pentru un look sexy și modern.
1. Lenjeria pe care o alegi atunci când porți dantelă trebuie să fie impecabilă. Ar fi indicat să nu alegi modele foarte complicate de lenjerie mai cu seamă când acestea sunt “la vedere”.
2. Să porți dantelă din cap până în picioare nu înseamnă neapărat o apariție “stylish”. Alege piese de rezistență în culori neutre (alb, bej, negru), pe care să le combini cu articole “cuminți” pentru a sublinia efectul dantelei (jeans, pantaloni clasici).
3. O bluză din dantelă poate arăta foarte bine împreună cu o pereche de jeans într-o nuanță închisă. Marele avantaj este că poți purta această ținută atât ziua (cu o pereche de balerini), cât și seara (cu o pereche de pantofi/ sandale cu toc gros).
4. Datorită aspectului extrem de decorativ al dantelei nu exagera la capitolul coafura și machiaj (părul cât mai natural și un ruj într-o nuanță de carmin pot face minuni).
5. În serile cu adevărat speciale alege o rochie din dantelă, cu o croială retro. Când căptușeala este din mătase și într-o nuanță cu două tonuri mai deschisă decât cea a dantelei, efectul este garantat!
6. Colanții din dantelă pot fi o variantă pentru reîmprospătarea unei ținute pe care ai purtat-o de mai multe ori în același cerc de cunoștințe!
7. Accesoriile din dantelă sunt din nou la modă (mănuși, poșete plic sau gulere). Nu le asocia însă cu alte piese vestimentare din dantelă.
Toamna e un anotimp potrivit pentru a purta tot ce-ți dorești. Fii originală și vei avea numai de câștigat!
Sursa: www.idieta.ro




