Un tânăr de 21 de ani, B. Vasile, din satul Călinești, comuna Șerbăuți, a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să fure un acumulator auto și alte bunuri dintr-un garaj din localitate.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.30, polițiștii Secției 13 Poliție Bălcăuți l-au prins în flagrant pe B. Vasile, de 21 ani, din comuna Dărmănești, care a pătruns împreună cu I. Doru, de 22 ani, din comuna Șerbăuții, sat Călinești în curtea unei locuințe din satul Călinești, comuna Șerbăuți. B.Vasile, a intrat în garaj pe ușa neasigurată cu intenția de a sustrage un acumulator auto și alte bunuri, însă a fost prins în flagrant, I. Doru reușind să fugă de la față locului.
Din verificările efectuate s-a stabilit că B.Vasile s-a deplasat din comuna Dărmănești cu un autoturism, până în satul Călinești, fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de B.Vasile, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de furt calificat, violare de domiciliu și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
Suspectul a fost introdus în Arestul I.P.J. Suceava.
Sunt desfășurate activități specifice pentru prinderea lui I. Doru, urmând să fie cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt și violare de domiciliu.