Cercetări

Hot dog-ul poate provoca mutații genetice



Hot dog-ul poate provoca mutații genetice
Hot dog-ul poate provoca mutații genetice

Consumul regulat de hot dog poate provoca mutații genetice, cunoscute a fi responsabile pentru apariția diverselor tipuri de cancer, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani de la Centrul medical al Universității din Nebraska, transmite AFP.
Cercetătorul chimist Sidney Mirvish, coordonatorul acestui studiu, a declarat: „Am extras din cârnați de hot dog produși de diverse companii o soluție apoasă purificată pe care am combinat-o cu nitriți pentru a obține un extract concentrat în nitrozamine”.
Mirvish a precizat că se știa deja că nitrozaminele (grup chimic rezultat din contactul între nitriții utilizați pentru conservarea alimentelor și aminele provenite din descompunerea cărnii) sunt capabile să altereze materialul genetic și să provoace cancer.
Extractul apos din hot dog a fost pus în contact cu o bacterie, salmonella, care a suferit imediat o mutație importantă în codul său genetic.
„Capacitatea mutagenă a soluției purificată de nitrozamine combinată cu nitriți poate explica legătura dintre consumul de produse din carne conservată cu ajutorul nitriților și cauzele cancerului de colon”, a conchis Mirvish.
Acesta dorește să obțină rezultate mai detaliate, bazându-se pe experimente realizate pe șoareci.
„Dacă demonstrăm că metoda de preparare a hot dog-ului este greșită, poate se va schimba ceva”, a declarat profesorul.
American Meat Institute (Institutul american pentru produse din carne) s-a arătat indignat de rezultatele acestui studiu, care „nu reflectă în nici un caz realitatea”.



Recomandări

Mutații genetice ce favorizează o formă rară de cancer, descoperite de cercetători români și străini

Imagine extrem de clară a unei proteine-cheie a virusului care produce SIDA, captată de americani

Au fost identificate două mutații genetice asociate cu un risc mai mare de comportament violent

De ce fac unii copii convulsii febrile, după administrarea vaccinului combinat ROR?

Descoperirea ce răstoarnă certitudini medicale existente timp de decenii despre bolile cardiovasculare