Un tânăr din comuna Mitocu Dragomirnei s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în toiul nopții, furând piese auto de la mașini parcate pe raza municipiului Suceava.
În noaptea de joi spre vineri (4/5 iunie a.c.), Marius C., în vârstă de 19 ani, a ajuns pe mâna polițiștilor, la scurt timp după ce a sustras capacele de la roțile unui autoturism și a demontat lampa de semnalizare spate de la o altă mașină, ambele parcate pe strada Oituz din localitate.
„Valoarea prejudiciului încă nu a putut fi stabilită, în cauză fiind întocmite actele premergătoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, cercetările urmând a fi continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanei suspecte”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspector Gabriel Panțiru.





