În trafic

Hoț de mașini, prins după un control al agenților de circulație

Un individ care furase o mașină parcată la marginea drumului a fost prins de poliție după ce a fost tras pe dreapta de un echipaj de la circulație, care efectua o acțiune de control în trafic.
Miercuri, între orele 15.00 și 19.00, oamenii legii din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, alături de colegii de la subunitățile de profil din județ, au ieșit în trafic în cadrul unei acțiuni care a vizat prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteză și disciplinarea conducătorilor de mopede, motociclete și biciclete.
În jurul orei 17.00, un echipaj de la Mălini a tras pe dreapta, pe DJ 209 A din localitate, un autoturism condus de un șofer care nu avea permis de conducere. Din cercetări a rezultat că individul, Cristian Ș., în vârstă de 31 de ani, din județul Călărași, cu reședință în comuna Mălini, sustrăsese mașina cu aproximativ zece minute înainte de a fi prins. Autoturismul îi aparține localnicului Mihai Ș., iar acesta îl lăsase parcat în fața gospodăriei, cu cheile în contact. Până să fie prins, individul a apucat să parcurgă doar 3 kilometri.
„Cristian Ș. este cercetat de polițiști, în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autoturism pe drumuri publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cu ocazia acțiunii de control, polițiștii au aplicat 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.500 de lei, cele mai multe amenzi fiind aplicate pentru depășirea limitelor de viteză.

Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest