Un tânăr a fost împușcat și un altul s-a predat înainte de a avea aceeași soartă după o acțiune în forță a polițiștilor din Câmpulung Moldovenesc. Din primele cercetări rezultă că cei doi sunt suspecți cel puțin în furtul unei mașini, iar în momentul în care polițiștii au încercat să-i oprească au vrut să scape fugind.
Acțiunea de ieri s-a petrecut la prânz, chiar pe străzile din Câmpulung Moldovenesc, după o reclamație banală venită din partea unui localnic. În jurul orei 11.00, un bărbat a sesizat că numerele de înmatriculare de pe mașina sa, un VW Polo, au dispărut. Lucrătorii de la Biroul Poliției Rutiere Câmpulung Moldovenesc au reușit, în scurt timp, să găsească numerele de înmatriculare sustrase, plasate pe un Opel Astra Caravan, care era parcat în fața bibliotecii din oraș.
În interiorul mașinii se aflau doi tineri, pe care oamenii legii au încercat să-i legitimeze. Spre surprinderea polițiștilor, tinerii nu numai că nu au dat curs cererii, dar au și plecat în trombă cu mașina, încercând să se facă nevăzuți.
Oamenii legii au urcat în mașina de serviciu și au plecat în urmărirea Opelului Astra Caravan.
După cinci km de urmăriri, timp în care fugarii au fost somați să oprească, polițiștii au reușit să blocheze Opelul pe strada Vornic Grigore Sabie.
Nu a fost suficient pentru a-i determina pe cei doi tineri să urmeze măsurile legale cerute de polițiști.
Indivizii au pus mâna pe câte o geantă și au rupt-o la fugă în direcția luncii râului Moldova, unde sperau să scape de urmăritori.
“Polițiștii au plecat în urmărirea lor și i-au somat să se oprească. Pentru că fugarii au refuzat, oamenii noștri au tras trei focuri de avertisment în aer, iar al patrulea în direcția tinerilor. Unul dintre ei a fost împușcat, iar cel de-al doilea imobilizat. Uzul de armă s-a făcut în condiții legale”, a declarat inspectorul Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava.
Aveau cagule și mănuși Spre surprinderea polițiștilor, la controlul efectuat asupra celor doi, în genți, s-au găsit și o serie de accesorii folosite, se pare, în comiterea unor furturi. Printre bunuri se aflau cagule și mănuși, așa încât oamenii legii presupun că acestea au fost sau urmau a fi folosite pentru acțiuni ilegale. De altfel, mașina cu care au fugit cei doi tineri s-a dovedit a fi furată. Autovehiculul marca Opel Astra Caravan a fost dat dispărut de proprietar în noaptea de 14 spre 15 septembrie de pe o stradă din municipiul Suceava.
Cei doi indivizi care le-au dat bătăi de cap polițiștilor se numesc Dragoș Ionescu și Grațian Țurcă, au 26, respectiv 29 de ani, și ambii au domiciliul în Suceava.
Dacă Dragoș Ionescu a fost transportat de urgență la spital pentru ca medicii să-i ofere îngrijiri de specialitate pentru rana provocată prin împușcare, Grațian Țurcă a fost reținut de polițiști pentru cercetări. Oamenii legii încearcă să afle toate datele legate de furtul Opelului Astra Caravan, dar și de alte fapte de care s-ar putea face vinovați cei doi suceveni.
Tânărul împușcat a fost operat și se simte bine Dragoș Ionescu a fost adus la Spitalul Județean “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, iar medicii de aici au considerat că trebuie operat, motiv pentru care tânărul fost transferat pe o secție de specialitate.
“Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență pentru extragerea glonțului. Nu au apărut complicații, iar starea sa de sănătate este bună. Va fi ținut sub supraveghere medicală și în zilele următoare pentru a nu apărea probleme”, a declarat medicul Loredana Marteș, din cadrul Secției Chirurgie Toracică de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
În afară de îngrijirile pe care i le oferă medicii, Dragoș Ionescu va avea parte și de supravegherea polițiștilor, care îl păzesc în salonul pe care-l ocupă la spital pentru a-l putea interoga când starea de sănătate îi va permite.






