Polițiștii au identificat zilele trecute un hoț de cai. Adi M., în vârstă de 23 de ani, din comuna Adâncata, furase trei cai în perioada 17-19 februarie. Cabalinele au fost furate din gospodăriile a trei persoane din Dolhești, Preutești și Vulturești.
În cursul zilei de miercuri polițiștii l-au prezentat pe individ procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.