Un inculpat pus sub acuzare pentru furtul a cinci biciclete și a unei trotinete electrice, în municipiul Suceava, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecători.
Anterior, polițiștii judiciariști suceveni au adunat probe privind furturile comise în perioada 10 iulie – 22 august, fapte înregistrate inițial cu autori necunoscuți.
Edi Nicolai Troia a fost identificat ca autor al furturilor și reținut în arest.
În urma propunerii înaintate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Troia a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (șase acte materiale).
Cercetările sunt continuare de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Suceava, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea continuării administrării probatoriului, dar și a recuperării bunurilor furate.
Mai mult, sunt și alte furturi mai recente de biciclete, tot în municipiul Suceava, care pot avea sau nu legătură cu acest autor.
Sigur nu este vorba doar de un singur hoț.
Monitorul de Suceava a relatat despre un ultim furt care a fost comis în noaptea de 14 spre 15 septembrie, din aceeași locație de pe strada Tipografiei numărul 1.
Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se văd patru tineri care se învârt prin zona barierei de la stradă, iar la un moment dat se îndreaptă în fugă spre biciclete. Hoții trec în grabă cu două biciclete pe sub barieră și apoi dispar imediat.
În acea noapte, hoții au furat două biciclete în valoare de aproximativ 6.000 de lei.
Alte două biciclete au fost furate anterior din același loc.
Hoții au profitat de faptul că bicicletele nu erau asigurate cu sistem antifurt. Faptul că zona este monitorizată video nu pare să îi fi deranjat prea mult pe hoți, aceștia acoperindu-și fețele cu glugile hanoracelor.
Bicicletele sunt tentații mari pentru hoți pentru că multe dintre ele sunt ușor de sustras și pot fi vândute foarte ușor pe piața neagră, la jumătate sau mai puțin din valoarea lor, chiar și așa sumele obținute de autori fiind importante.