Anchetă polițiști

Hoț adus de la Bacău și introdus în arestul IPJ Suceava

Arestul IPJ Suceava
Arestul IPJ Suceava

Un bărbat recidivist în fapte de furt a fost adus sub escortă, de la Bacău, unde a fost identificat, și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru un furt comis la finele lunii octombrie a acestui an, la Câmpulung Moldovenesc.
Pe 31 octombrie, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de un localnic care a denunțat că un hoț a intrat în incinta bucătăriei cafenelei Brasserie din localitate și a sustras un telefon mobil marca Oppo, în valoare de 700 de lei.
Dosarul a fost înregistrat de polițiști cu autor necunoscut și s-au continuat cercetările.
Polițiștii judiciariști de la Câmpulung Moldovenesc au stabilit ulterior că furtul a fost comis de un infractor voiajor, care are domiciliul în comuna Costache Negri, județul Galați.
Bărbatul era plecat de multă vreme din Câmpulung Moldovenesc, astfel că s-a pus în mișcare acțiune penală în lipsa acestuia.
În urma colaborării polițienești, pe 6 decembrie, polițiștii de la Secția 1 Bacău l-au reținut pe Daniel Damaschin și l-au predat colegilor de la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc.
În aceeași zi, suspectul a devenit inculpat pentru furt calificat, iar pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în baza căreia a fost reținut în arest.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina