Liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, vineri, că dacă premierul își asumă răspunderea pe proiectul de modificare a Codului Muncii, singura șansă pentru salariați este „să iasă în stradă cu pietre și să arunce după ei”.
Președintele „Cartel Alfa” a spus că luni toate confederațiile vor decide proteste mult mai violente ca până acum.
„Se pare că numai violența face legea în România. Orice cale de a încerca construcția unui dialog social normal constatăm că nu are eficiență. Se pare că numai protestele sau ieșirea lumii cu pietre și bâte în stradă sunt singura formă care poate rezolva în România de astăzi, pentru că guvernanții au rămas la mentalitatea feudală, neînțelegând că pacea socială înseamnă construcția unui dialog social”, a spus Hossu.
Liderul „Cartel Alfa” a susținut că modificările la Codul Muncii sunt o nouă formă de sclavagism, pentru că patronul poate concedia colectiv oricând și a doua zi să angajeze alte persoane.
El a preciza că textul final al proiectului de modificare a Codului Muncii nu are prevederile convenite în timpul discuțiilor cu primul ministru, ci vechiul text, corectat puțin.
„Boc dă cu barda pur și simplu”
Vicepreședintele BNS Ion Pisc a precizat că premierul le-a spus că este posibilă asumarea Guvernului pe Codul Muncii și, întrebat cum motivează eliminarea contractelor colective, acesta nu a adus nici un argument.
„Boc dă cu barda pur și simplu. Așa vrea el, și la fel vor reacționa și românii”, a spus Pisc.
Premierul Emil Boc a anunțat, vineri, înaintea întâlnirii cu sindicatele și patronatele, că există posibilitatea ca Guvernul să își angajeze răspunderea în Parlament pentru modificările Codului Muncii, o decizie urmând să fie luată după discuții în Coaliție și în Guvern.
În privința desființării contractelor colective de muncă, premierul a arătat că există mai multe opinii pe această temă.
„Există mai multe păreri. Și în rândul patronatelor am văzut că există puncte de vedere diferite. Am propus o formulă care să concentreze esența contractului de muncă și regimul lui în legislația specială. În Codul Muncii să avem o prevedere generală cu privire la acest regim, urmând ca discuția să se fundamenteze atunci când toate actele normative vor fi finalizate”, a spus Boc.
Ultima formă a proiectului Codului Muncii
Ultima formă a proiectului Codului Muncii, obținută și prezentată joi de MEDIAFAX, relevă că toate prevederile referitoare la contractul colectiv de muncă unic la nivel național sunt abrogate.
Perioada de probă va fi de maxim 90 de zile calendaristice, atât pentru funcțiile de execuție cât și pentru cele de conducere, iar pentru același post un angajator poate avea în probă mai multe persoane, dar, cumulat, nu mai mult de un an.
Sindicatele nu sunt de acord cu scoaterea contractelor colective de muncă din viitorul Cod al Muncii, susținând că în acest fel regulile minimale ca timpul de lucru, condițiile de lucru, salariul minim, trecerea la coeficienții de ierarhizare care să departajeze lucrătorii vor dispărea.
În opinia sindicaliștilor, dacă ramurile nu sunt definite, iar contractul de muncă la nivel de unitate ajunge la mâna angajatorului, este posibil ca lucrătorii să fie plătiți sub valoarea lor.
Cele cinci confederații sindicale au anunțat că vor decide luni formele de protest, nemulțumite de modificările aduse Codului Muncii, care dezavantajează angajații.
BPN al PDL i-a mandatat pe premier și pe ministrul Muncii să finalizeze în cursul acestei săptămâni Codul Muncii.