HOROȘĂUȚI. Megieș cu Dobronăuții, Boianciuc, Cuciurul Mic și Vaslăuții, satul de pe Pârâul Negru, Horoșăuți, a fost întărit, în 15 ianuarie 1617, Antimiei, văduva lui Dimitrie Lența, și copiilor ei, Marica, Anghelina, Magda și Miron.
În 3 iunie 1640, după moartea Antimiei, moșia și satul se împart între ginerii lui Dumitru Lența, Onciul Iurașcovici, Isac Cocoranul și Gliguță, și nepotul lui Dumitru Lența, Dumitrașcu Lența.
În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă copiiilor lui, Lupa și Miron, „întreg satul Horoșăuți… care i-a fost parte cumpărătură, parte baștină, cu un heleșteu bun, cu moară și cu alte locuri”. Lupa Cocoranul se va căsători cu Turcul, iar copiii lor moștenesc o jumătate de sat, în 25 martie 1704. Unul dintre acești fii, Constantin Turcul, s-a căsătorit cu Antimia, cea care primește în dar, în 5 aprilie 1723, partea de sat care revenise Ilenei, fata lui Vasile Turcul. O altă parte de sat, care aparținuse lui Buculei, s-a împărțit, în 5 iulie 1750, între copiii acestuia, Safta, Anița și Angelina Drace.
În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărțirea moștenirii rămase după soțul ei, cumnaților ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Țintă, Costașco căpitanul Turculețu și Trinca, le revine „giumătate de sat Horoșeuți”.
Partea de moșii din Horoșăuți a lui Buculei s-a împărțit, în 5 iulie 1750, între Gheorghi Turcul și Raifta Vlăiculeasa și copiii ei, iar sfertul de sat Horoșăuți al lui Buculei s-a ales „să se împartă în trii părți, pi surori, Saftii și Aniții și Anghelinii (fetele Vlăiculesii), dar Anița au văndut partea ei nipotului său, lui Ilie Drace, ficior Saftii, și de la Ilie Drace au cumpărat Andrieș Turcul, iar partea Dracii, ce-i de la maică-sa, Safta, au rămas să să înpartă Vlăiculeasa cu Turcul”. Zece ani mai târziu, în 16 martie 1760, când Raifta Vlaiculesii împarte moșiile copiilor ei, „lui Ilie i-a venit a tria parte de Horoșăuți ca să o stăpânească singur”.
În 3 octombrie 1762, Vlăiculeștii revendică, la Divanul Domnesc, posesia unui sfert de sat, partea lui Buculei, în dauna lui Gheorghe Turcul, și are câștig de cauză.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Horoșăuți, moșie a postelnicului Turculeț și a răzeșilor, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 2 dascăli, Gavril și Vasile, 2 ruptași, Ilie Vlaico și Costandin Vlaico sin lui Ilie, 1 umblător (agent fiscal), Sofronii Fuștei, 4 văduve, Salinca, Nastasia, Catrina și Maria, 2 jidovi, Davidu și Froim orândar, 17 case pustii și 31 birnici, adică: Onofrei Muraveski, Ștefan Țurilo, Dumitraș Grumeza, Vasili Grumeza, Pântei Fuștei, Mihailo sin Pântelei, Toader dulgheriul, Ștefan Gavriliuc, Mihailo Fuștei, Simion Gavriliuc, Vasili Mustoveiu, Prodan Michiciuk, Ion Bintul, Macsim rus, Pintelei Lunici, Vasili Manicu, Andronic Ciobotarciuk, Mihailo Ciobotarciuk, Sirbin Crețul, Giorge Dascalciuk, Andrieș Graur, Vasili Ciosu, Simion zet Șeptilici, Gligoraș Ciobotarciuk, Vasili Pithirniak, Nechifor ciobotar, Gavril sin Beiciuk, Vasili Cașcaval, Alecsandru Chiriliuc, Vasili Vacarciuk și Iftodi Grumeza.
Cătunul Dobrinăuți, moșie a lui Postolachi CÂRSTE, avea 42 „toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Vasilii, 1 dascăl, Toader, 2 jidovi, Șmilo și Zălman, și 38 birnici, adică: Ion Rudin vornic, Alecsa morar, Fedor brat ego, Georgie sin Rabciuc, Andrei Crociac, Hrihor Huțul, Vasili Drăguțan, Sandul sin Macsim, Ion Lavrinciuc, Vasilii a moșneguțului, Ignat Brânzei, Petru cumnat lui Brânzei, Necolai sin Gavril, Toader brat ego, Moisa Crociac, Tănasă Beșică, Ursul sin Beșică, Vasilii Stari, Ion zet Bășică, Ion Rabciuc, Ursul Ștefiuc, Vasilii Cimpoeșul, Hrihor Iliuc, Nechita rus, Matei sin Gavril, Sofronii sin Zaharii, Tănasă sin Darii, Petre rus, Ion Drebot, Toader moldovan, Ion sin ego, Vasili sin ego, Grigoraș Lefter, Ivan Pianița, Ion Salapai, Nichita văcar, Dănilă Țampul, Iacob Tătarul, Ștefan strugar, Mihai Dele, Ion sin Crucian, Macsin Stari, Coste sin ego, Palii rus, Andrei Trebuhinski, Ignat Rabciuc, Dumitru sin Ignat, Tănasă Lavrinciuc, Ștefan Huțul, Vasile Gerilă, Zaharie, Toader sin Zaharii și Fedor morar.
În 1774, Horoșăuții aveau 67 familii țărănești, iar în 1775, 1 mazil, 2 popi și 84 țărani, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 130.
Biserica Nașterii Maicii Domnului din Horoșăuți a fost ctitorită, în 1858, de Mihail cavaler de Wartarasiewicz și de Micolai de Vlaico, pe locul unei biserici vechi, aflată, în 1843, sub patronatul baronului Wartan Wartarasiewicz și slujită de preotul administrator Constantin Tarangul, care păstorea 905 suflete. În 1876, patron bisericesc era Severin von Wartarasiewicz, paroh fiind Ilie CUȘNIRIUC, numărul enoriașilor ajungând la 1.456. În 1907, sub același patronaj, biserica îl avea paroh pe Ilie Cușniriuc, născut în 1837, preot din 1868, paroh din 1871, iar cantor, din 1888, pe Eustachie Lastiuca, născut în 1859.
O școală cu 4 clase fusese deschisă în comună în anul 1884[2].
În 1890, Horoșăuții aveau 1.631 locuitori, parohi fiind Ilie Cușniriuc și Grigorie Laza, învățător – Panora Senculeț, iar primar – Ferdinand Drvota.
O listă de subscripție pentru biserica ortodoxă din Cacica, încredințată, în octombrie 1891, lui „Ilie Cușniriuc, paroch în Horoșăuți”, menționează următoarele nume de localnici: Dorimedont Cușniriuc, preoteasa văduvă Reghina Hnideiu, Eufrosina Hnideiu, proprietarul Constantin de Vlaico, Catinca de Vlaico, antistele comunal Ferdinand Drwota, Maria Drwota, proprietarul Andronic de Vlaico, răzeșa Maria Zebacinschi, răzeșul Ioan Zotta, Pulcheria Zotta, răzeșul Petru Misichievici, răzeșul Niculai Vlaico, răzeșul Vasile Tomiuc, Maria Tomiuc, răzeșa Elisaveta Vlaico, răzeșul Dimitrie Balasinovici, răzeșul Iancu Balasinovici, răzeșul Teodor Coceala, Maria Coceala și răzeșa Ana Malinescul[3].
În 1910, 90 % din populația satului Doroșăuți era ucraineană.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 423
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 29, 1876 p. 86, 1907 p. 87
[3] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 52/1891, p. 4