HORODNIC (VI). Prima bibliotecă publică a Horodnicului de Jos, Cabinetul de cetire „Vatra”, s-a înființat, în casa comunală, în anul 1896, cu 326 membri, cu 79 cărți și 4 abonamente la gazete, dar și cu o avere de 26 florini și 20 de creițari. Președintele „Vetrei” era preotul Dimitrie Popescul, secondat de legendarul învățător Vasile Mihalescul și de secretarul Dionisie Sorocean.
Horodnicul de Sus a preferat să-și facă, mai întâi, bancă cooperatistă, a cincia bancă rurală de tip Raiffeisen din Bucovina, după cele din Crasna, Fundu Moldovei, Solca și Stroiești, înființată în anul 1898, cu 139 părtași, sub președinția lui Epifanie Bacinschi și sub directoratul primarului Zaharie Zub, cu învățătorul Teodor Guga vistiernic, cu George Luță și Filip Macoveiu în Consiliul de control, și cu Emilian Hreniuc, Dimitrie Popescul și Simeon Zub în direcție.
Folclorul pare să se fi simțit mai bine la Horodnicul de Jos, unde și Ana, și Giorgi Sbiera, aveau, în anii de după 1841, câte un cântec al lor, „Of, loziță înfrunzită” și, respectiv, „Hai să bem, să bem să bem!”. Și se mai cântau, la Horodnicul de Jos, veselele cântece „Care fete-s mai fudule”, „Pus-am șeaua pe doi cai” sau „Tinerețe, haine scumpe”, ultimul chiar și în perioada interbelică, de către un rapsod celebru pe atunci, Ion Prepeliță.
Deși comune diferite, cele două sate Horodnic cu rădăcină comună, cu oameni la fel de gospodari și de sensibili, înseamnă, pentru cei mai mulți dintre noi, o vatră de o frumusețe tulburătoare și o anume parte din identitatea românismului în Bucovina. Și asta, pentru că din Horodnic au pornit grupuri, grupuri de tineri, pentru a umple cu cărți măcar rafturile unei încăperi dintr-o bibliotecă. Nici un oraș al Bucovinei nu a oferit patrimoniului nostru național atâta zestre spirituală cât cele două Horodnice, ambele purtând cu vrednicie aura fiilor lor, care au biruit curgerea vremurilor.
