HORODNIC (II). De Horodnicul de Sus se leagă numele lui Em. Grigorovitza (15.02.1857 – 06.12.1915), „cronicar duios al Bucovinei” (Constantin Loghin), născut la Rădăuți, dar puternic atașat de „baștina părinților și a mamei copilului” său, căci „sat frumos românesc ca acesta greu să găsești cât ai căuta”.
Și tot la Horodnicul de Sus s-au născut doi mari poeți iconari, Iulian Vesper, în 22 noiembrie 1908, și E. Ar. Zaharia, în 24 ianuarie 1911.
Întărituri domnești pentru satele Horodnic se mai obțin în 1 august 1444 și în 8 iulie 1453, ambele în beneficiul mănăstirii stareței Antonida, mănăstire dispărută, dar cu temeliile adăpostite, probabil, de vatra fertilă a satului Călugărița. Este de presupus că mănăstirea aceea veche a dispărut și s-a risipit înainte de urcare pe tron a lui Ștefan cel Mare, din moment ce, în 26 august 1474, se judecă, în fața Sfatului domnesc de la Suceava, pricina dintre Ivanco, fiul lui Vasco de la Horodnic, și Mărușca, fiica lui Ivan Cupcici. Procesul, judecat după dreptul valah (valaskim), „cum este drept și lege, după obicei, ca să vie Ivanco însuși cu 24 de jurători și să jure cu ei Ivanco și cu frații săi că sunt nepoții lui Cupcici, după mama lor, de asemenea că sunt nepoți și ai Marușcăi, și ai lui Mihno” (fiul lui Grozea Cupcici, nepotul Marușcăi”.
În ziua judecății, deci în 26 august 1474, „Ivanco și cu frații săi s-au lepădat de jurământul lor și nu au vrut să jure cu jurătorii lor, ci au lăsat pe Mărușca, fiica lui Ivan Cupcici, ca să vie ea singură și să jure, zicând așa: Că Ivanco, fiul lui Vasco din Horodnic, și cu frații săi nu sunt nepoții lui Cupcici, nici ai ei, ai Marușcăi, nici ai lui Mihno”.
Ștefan cel Mare și sfatul său domnesc, „văzând Marușcăi”, i-a întărit ei toate satele lui Cupcici, stabilind, pentru eventualitatea altor pâre mincinoase la domnie, o amendă usturătoare pentru cei din neamul lui Ivanco, adică „să plătească atunci zavească 60 de ruble de argint curat”.
Dar, în vremurile care au urmat, nici un urmaș din neamul Vasco al sătenilor horodnicani nu a mai revendicat străvechile moșii, care, după o întăritură, din 1530, a lui Petru Rareș, referitoare la cumpărarea satului Horodnicul de Jos, „cu livada, mai jos de Osoe”, și după o alta, din 14 februarie 1582, prin care Iancul Sasul Vodă, în baza uricelor din vremea lui Ștefan cel Mare, întărea celor două sate fraților Ion, Trifon, Ștefan, Sturza, Vasutca, Parasca, Fădora și Anușca Cupcici, sunt vândute, la 1577, lui Ieremia Movilă, care le dăruiește Mănăstirii Sucevița, „cu iazuri și cu mori pe Părăul Horodnicul și pe Părăul Pozinul și cu poiene și curături într-a lor hotară”. Mănăstirea stăpânește cele două sate, aflate într-un același hotar până în 1785, până la confiscarea averilor mănăstirești și împroprietărirea cu pământ arabil, fânețe și păduri, pe seama averilor confiscate de la călugări, a obștilor sătești și a țăranilor, în 1786.
În acel an 1786, al primei reforme agrare în Bucovina, sunt menționate, pentru prima dată în niște hotarnice, toponime precum Coliba, Dealul Horodnicului, Dealul Pietros, Dealul Voitinului sau Vițău, Fântâna Voloca, La Mărul Roșu, Mesteceni, Opcina, Pădurea Corhana, Piscul Murelor, Pârâul Boșneanu, Pârâul Pozinul, Pârâul Valea Sacă, Poiana Haiciunca, Poiana Pietroasă (fostă pădure), Sub Codru, Traian și Vadul Pietros (Nicolai Grămadă, Toponimia minoră a Bucovinei, I, pg. 299).
La Horodnicese stabiliseră, între timp, și trei familii de emigranți transilvăneni, cea a lui Vasile Moroșan, plugar din Bârgău, sosit, în 1748, împreună cu nevasta și cu doi băieți și două fete; cea a bodnarului din Rodna George Ungurean, stabilit la Horodnic în 1766, împreună cu soția, un băiat și cinci fete; cea a plugarului din Rodna Nicuță Buența, sosit tot în 1766, împreună cu soția și două fete.
În 17 martie 1782, niște țărani din Horodnic, în frunte cu vornicul lor de atunci, Ioniță Țigănescu, au fost invitați să participe, împreună cu țărani din Volovăț și din Rădăuți, la juruirea și hotărnicirea moșiei satului Rădăuți. Ceilalți „oameni buni și bătrâni” erau Toader, fost protopop, Grigore Prilipcean, Ioan Morar, Simeon Crisenco și Grigoraș Calancea.
