Cortizolul, hormon secretat de organism în condiții de stres, atenuează fobia socială și frica de păianjeni, menționează un studiu publicat marți de cercetătorii Universității din Zurich, transmite AFP.
Profesorul Dominique de Quervain și echipa sa au efectuat un experiment în cadrul căruia au administrat cortizol unui număr de 40 de persoane suferinde de fobie socială, înainte ca acestea să facă o expunere în public.
Potrivit rezultatelor studiului, publicate în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences”, starea de anxietate s-a diminuat semnificativ în cazul persoanelor cărora li s-a administrat cortizol, comparativ cu grupul care a primit doar un surogat al substanței.
Echipa de cercetători a efectuat un al doilea experiment care a confirmat efectul cortizolului. Hormonul a fost administrat unui grup de 20 de persoane care sufereau de arahnofobie și cărora le-au fost apoi arătate poze cu păianjeni. În cazul acestor persoane, cercetătorii au constatat că efectele benefice ale cortizolului s-au făcut simțite și la două zile de la administrarea substanței.
În același timp, oamenii de știință au constatat că persoanele al căror organism secretă o cantitate mai mare de cortizol dau dovadă de mai puțină frică în situații critice.
Cortizolul este un hormon secretat de glandele suprarenale atunci când organismul este supus la stres, permițându-i să reacționeze mai bine în situații limită.