Horia Simu îl acuză pe Daniel Moldoveanu, fost consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, că a primit o parte din despăgubiri / Reacția lui Traian Băsescu



Horia Simu a declarat, marți, la instanța supremă, că „autorul moral” al noului dosar ANRP în care a fost trimis în judecată este Daniel Moldoveanu, fost consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, susținând că acesta a primit 25% din 7 milioane de euro obținuți de Simu în urma retrocedării unui teren din Constanța, scrie Mediafax.”Sunt acuzații care se regăsesc în dosar, în momentul în care va ieși din camera preliminară și dumneavoastră veți putea avea acces la declarațiile date de domnul Moldoveanu, de mine și de ceilalți participanți. Domnul Moldovan a venit dânsul la mine, mi-a zis că poate să rezolve aceste dosare, el cunoscându-se în prealabil cu doamna Crinuța Dumitrean. La acel moment, drepturile litigioase erau în posesia mea. Este nedrept că este inversată cauzalitatea și sunt acoperiți autorii morali ai acestui dosar. Domnul Daniel Moldoveanu, dânsul este autorul moral al acestui dosar, a făcut și alte activități economice care nu țineau de fișa postului domniei sale. Faptul că nu este prezent în acest dosar e puțin nedrept. 25% din cei șapte milioane de euro i-a luat domnul ăsta (n.r Daniel Moldoveanu). Domnul Moldoveanu s-a întâlnit cu domnul Surdu de la RAPPS pe acest subiect”, a declarat Horia Simu la sediul instanței supreme.