Infringementul lansat, joi, împotriva României de către Comisia Europeană nu prezintă un grad ridicat de risc, transpunerea Directivei privind eficiența energetică fiind doar o chestiune de timp, a declarat pentru MEDIAFAX Răzvan-Horațiu Radu, agentul guvernamental la Curtea de Justiție a UE.
„Am primit din partea Comisiei Europene un aviz motivat (infringement) cu privire la Directiva privind performanța energetică a clădirilor. Avem un termen de două luni în care putem răspunde CE și, de asemenea, putem transpune integral Directiva”, a precizat Horațiu Radu.
Agentul guvernamental a mai declarat că decizia CE nu are „un grad ridicat de risc”, întrucât „transpunerea și conformarea reprezintă doar o problemă de timp”.
Comisia Europeană a anunțat, joi, un infringement împotriva României și Cehiei pentru că nu au furnizat informații cu privire la implementarea Directivei 2010/31/EU referitoare la eficiența energetică a clădirilor.
Comisia Europeană cere României și Republicii Cehe să îi notifice toate măsurile de transpunere a Directivei, care trebuia să fie transpusă în legislația națională până la 9 iulie 2012.
Dacă România și Cehia nu își îndeplinesc obligația legală în termen de două luni, Comisia ar putea lua decizia de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al CE.
Potrivit Directivei 2010/31/EU, statele membre trebuie să instituie și să aplice cerințe minime privind performanța energetică a clădirilor și să se asigure că este realizată certificarea performanței energetice a clădirilor. Totodată, documentul prevede realizarea unor inspecții periodice ale sistemelor de încălzire și de aer condiționat.
De asemenea, Directiva solicită statelor membre să se asigure că, începând din 2021, toate clădirile noi vor fi „clădiri cu consum de energie aproape zero”.
Comisia Europeană a adoptat, joi, 108 decizii împotriva statelor membre, printre care se numără 12 avize motivate și 5 sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, CE a decis să trimită Germania în fața Curții din cauza unei lacune din legislația națională privind accesul la justiție în probleme de mediu și Polonia pentru implementarea incorectă a prevederilor Directivei 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, bunuri și servicii.
Bulgaria este trimisă în fața CJUE pentru că nu a asigurat protecția unor habitate unice și specii importante, iar Spania pentru că nu a aplicat în integralitate directiva UE care stabilește norme de bază privind protecția sănătății și securității lucrătorilor în ceea ce îi privește pe membrii Gărzii Civile.
Totodată, Comisia Europeană a considerat că Belgia nu respectă în integralitate prevederile Protocolului privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene în ceea ce privește scutirile fiscale aplicabile instituțiilor Uniunii, și a decis să sesizeze Curtea, la recomandarea vicepreședintelui CE responsabil de relațiile interinstituționale și de administrație, Maroš Šefčovič.