Impresarul spectacolului „Dineu cu proști”, Gabi Popescu, a confirmat prezența actorului Horațiu Mălăele la Suceava, în spectacolul „Dineu cu proști”, ce va avea loc luni, 20 iunie, începând cu ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Antrenanta comedie despre prostie a lui Francis Veber este regizată de Ion Caramitru. Horațiu Mălăele va juca rolul principal în piesă.
În „Dineu cu proști” îi vom regăsi și pe îndrăgiții actori Șerban Ionescu, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulica, Dorin Andone / Tomi Cristin, Alexandru Georgescu.
Spectacolul regizat de Ion Caramitru, oferă publicului, potrivit ultimelor cronici, o bucurie aparte, „care vine atât din verva textului, cu replici memorabile (traducere excelentă în limba română de Tudor Țepeneag), cât și din firescul cu care își înzestrează Mălăele personajul, atribuindu-i finețe, sensibilitate, dincolo de naivitate sau de prostie, de apucăturile de gogoman sau de lipsa de inteligență”.
Prețul unui bilet, 100 de lei
Sucevenii sunt așteptați în număr cât mai mare la acest spectacol de teatru (chiar dacă a fost amânat din cauza programului încărcat pe care l-au avut actorii la Teatrul Național, piesa fiind programată inițial să se joace la Suceava pe 31 mai), în care se râde mult, dar piesa îndeamnă și la meditație asupra prostiei ce nu se dă „distrusă”.
Prețul biletelor este de 100 de lei (80 de lei pentru elevi, studenți și pensionari, în limita a 100 de bilete). Biletele se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură, de luni până vineri, între orele 9:00-17:00, telefon 0230 523 718.