Sâmbăta Floriilor

Hora satului, la Stupca, așa cum a fost odată…

Hora satului la Stupca, așa cum a fost odată

Pentru ca proiectul său de conservare și promovare a patrimoniului folcloric imaterial circumscris genericului „Neamul meu și satul meu” să nu rămână doar o înregistrare sonoră, ci să poată fi difuzat cu imagini reprezentative, interpretul de muzică populară Călin Brăteanu a pus în scenă la Stupca, în Sâmbăta Floriilor, în ziua de prăznuire a Sf. Mare Mucenic Gheorghe, hora satului, așa cum a fost odată.
Cu participarea unor grupuri și ansambluri folclorice din Calafindești, Stroiești, Păltinoasa, Cacica, Gura Humorului, Siret și Suceava, care s-au mobilizat exemplar, având pe scena ridicată între câțiva brazi seculari din curtea Muzeului „Ciprian Porumbescu” banda (fanfara țărănească) din Calafindești, s-au realizat, pe parcursul câtorva ceasuri, filmările pentru susținerea cu imagini a celor 17 cântece înregistrate pe CD-ul care poartă numele proiectului.
Așa că sâmbătă, la Stupca au răsunat alămurile bandei, iar Călin Brăteanu a cântat la hora satului la care au jucat tineri și vârstnici deopotrivă, îmbrăcați în cele mai autentice straie populare din Bucovina.
O horă așa cum a fost odată, cu flăcăi mândri și fete îmbujorate, cu familii de gospodari destoinici care după zile de muncă rodnică prețuiesc răgazul sărbătorii, cu tineri sosiți acasă din armată și cu copii care alergau printre grupurile de dansatori.
„Eu di când mă știu în sat, la noi banda o cântat”, reproduce Călin Brăteanu vorbele tătuțului său.
În mijlocul petrecerii au venit băieții în sat în permisie, cu valize de lemn și cu haine militare, prinzându-se și ei în horă: „Cărărușă din pădure / Prejmuită cu alune / Spune mândrei mele spune / Supărată să nu fie / Că m-o luat la cătănie…”
S-a cântat „În gară la Burdujeni”, „Măi soldat de roșiori”, „Mândruță de peste Prut”, s-a cinstit fanfara și s-a jucat cu foc. Pe seară, grupuri, grupuri oamenii au plecat spre casele lor. A fost hora satului, așa cum a fost odată.

Hora satului, la Stupca, așa cum a fost odată...

Recomandări

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”