Fotbal Club Cetatea

Hora bucuriei promovării în Liga a II-a, pe Areni



La finalul meciului, jucătorii și suporterii au încins o horă a bucuriei
La finalul meciului, jucătorii și suporterii au încins o horă a bucuriei

După ultimul meci disputat în Liga a III-a, Cetatea Suceava a promovat și faptic în eșalonul superior. La capătul unui meci în care au jucat mai degrabă mediocru, fotbaliștii antrenați de Marian Pană au sfârșit în aplauzele galeriei. Imediat ce s-a auzit ultimul fluier al arbitrului de centru, membrii galeriei au intrat pe teren și s-au prins într-o horă a bucuriei alături de jucători și staff-ul tehnic. Numele lui Marian Pană a fost scandat de mai multe ori, antrenorul mulțumindu-le suporterilor, la fel cum au făcut și jucătorii.
Despre meci puține de spus, iar cei care au fost ținuți acasă de ploaie și nu au mai ajuns la stadionul Areni nu au ce regreta. Partida s-a terminat cu scorul de 0-0, dar putea fi tranșată de ambele formații care au ratat câteva oportunități mari de a înscrie. Prima repriză a fost săracă în faze de poartă, dar în partea a doua s-au consemnat mai multe faze interesante, unele dintre ele ratate cu seninătate de jucătorii ambelor echipe.
Dumitru Moldovan, președintele FC Cetatea Suceava, a declarat că și-ar fi dorit să termine sezonul cu o victorie în fața propriilor suporteri. „Din păcate nu am reușit să ne impunem. Rămâne bucuria promovării în Liga a II-a după numai un an de penitență. Sperăm să ne întărim lotul în pauza competițională pentru a putea face față cu brio eșalonului doi”, a declarat Moldova.
În meciul de ieri, Cetatea a evoluat în următoarea alcătuire:
Rohețki – Bernard (27 Breniuc, 83 Stănescu), Nicolau, Leuciuc, Homneac – Moldovan (67 Apetri), Celpan, Onciu, Cojenel – Aileni, Colban. Antrenor Marian Pană.
Rezultatele complete ale ultimei runde:
FC Bârlad – Cetatea Târgu Neamț 5-1
Pambac Bacău – Leonard Pașcani 3-0
Cetatea Suceava – Politehnica Galați 0-0
Laminorul Roman – Juventus Fălticeni 6-3
Poli II Iași – Willy Bacău 5-2
Oțelul II Galați – CFR Pașcani 1-4
Rarăul Câmpulung Moldovenesc – Ceahlăul II Piatra Neamț 0-3
FCM II Bacău – Aerostar Bacău 0-0
Bujorii Târgu Bujor – CF Brăila 0-3 Clasament final:
1. Cetatea Suceava 34 23 7 4 68-16 76
2. Aerostar Bacău 34 19 9 6 53-29 66
3. Politehnica Galați 34 18 9 7 47-23 63
4. Willy Bacău 34 18 6 10 73-53 60
5. Poli II Iași 34 14 12 8 60-42 54
6. FC Bârlad 34 16 3 14 53-53 51
7. CF Brăila 34 14 8 12 49-43 50
8. Juventus Fălticeni 34 15 4 15 41-52 49
9. CFR Pașcani 34 15 3 16 49-47 48
10. Ceahlăul II 34 13 7 14 42-35 46
11. Cetatea Tg. Neamț 34 14 4 16 57-69 46
12. Oțelul II Galați 34 14 3 17 48-43 45
13. FCM II Bacău 34 11 12 11 47-42 45
14. Pambac Bacău 34 13 6 15 41-45 45
15. Laminorul Roman 34 13 5 16 47-50 44
16. Rarăul Câmpulung 34 10 8 16 36-54 38
17. Bujorii Târgu Bujor 34 6 5 23 19-66 23
18. Leonard Pașcani 34 1 5 28 20-93 8




Recomandări