Bilanț

Hora Bucovinei 2016, cea mai de succes ediție în istoria de opt ani a acestui eveniment

Anul acesta s-a înregistrat cel mai mare număr de vizitatori
Anul acesta s-a înregistrat cel mai mare număr de vizitatori

Ediția de anul acesta a Horei Bucovinei s-a bucurat de cel mai mare succes în istoria de opt ani a acestui eveniment. Hora Bucovinei a avut loc la finalul săptămânii trecute în fosta tabără Bucșoaia, din orașul Frasin, iar potrivit organizatorilor, numărul vizitatorilor a fost de peste 40.000. Dacă în urmă cu câțiva ani numărul vizitatorilor era de câteva mii, interesul pentru acest eveniment a crescut vizibil an de an. Tot potrivit organizatorilor, numai în 2015 numărul vizitatorilor a fost în jur de 30.000, anul acesta fiind cu peste 10.000 mai mulți.
La ediția de anul acesta, timp de două zile, sucevenii și turiștii din țară și străinătate au putut să cunoască îndeaproape obiceiurile de la stână, Hora Bucovinei fiind un eveniment organizat pentru a marca urcatul oilor la stână. Pentru aceasta, în incinta fostei tabere de la Bucșoaia au fost amplasate mai multe stâne tradiționale, din zona Humor, Frasin, Fundu Moldovei, Breaza, Vama, precum și stâna Cooperativei Agricole „Timineanca” din Fundu Moldovei. La toate acestea, cei care au dorit au putut să deguste balmoș, borș de miel, vițel sau miel în smântână, deliciile culinare fiind completate de miei sau viței la proțap și de urdă, caș, brânză frământată sau mămăligă cu brânză și smântână. De asemenea, vizitatorii au putut să admire expoziția cu cei mai frumoși câini ciobănești din Bucovina, dar și expoziții de cai și de oi, prezentate de crescătorii din județul Suceava.
Hora Bucovinei este un eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu Primăria orașului Frasin, Direcția Silvică Suceava, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Clubul Național Bucovina al crescătorilor și proprietarilor de câini de rasă Ciobănesc Românesc de Bucovina. Deschiderea oficială a evenimentului a început cu o paradă a gospodarilor din mai multe zone ale județului, îmbrăcați în costume populare, o paradă a trăsurilor, după care cei prezenți au putut asista la un maraton de muzică populară, invitații speciali fiind Nicolae Furdui Iancu și Margareta Clipa.
Dintre oficialitățile județene, la evenimentul de la finalul săptămânii trecute au participat președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, respectiv Alexandru Rădulescu, deputații Ioan Stan, Eugen Bejinariu, Ovidiu Donțu, Neculai Bereanu și Cezar Cioată, primarul din Frasin, Marinel Bălan, primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, precum și un număr mare de primari din întreg județul Suceava. Printre invitații la ediția de anul acesta a Horei Bucovinei s-a numărat și fostul ministru de Externe Titus Corlățean.

Conducerea CJ Suceava a participat la evenimentul de la Frasin
Conducerea CJ Suceava a participat la evenimentul de la Frasin
Oficialitățile județe și parlamentarii au fost întâmpinați de gospodari îmbrăcați în costume tradiționale
Oficialitățile județe și parlamentarii au fost întâmpinați de gospodari îmbrăcați în costume tradiționale
Titus Corlățean a fost prezent la ediția de anul acesta a Horei Bucovinei
Titus Corlățean a fost prezent la ediția de anul acesta a Horei Bucovinei
Trăsurile din Bucovina i-au încântat pe spectatori
Trăsurile din Bucovina i-au încântat pe spectatori
Anul acesta s-a înregistrat cel mai mare număr de vizitatori
Anul acesta s-a înregistrat cel mai mare număr de vizitatori

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Cea mai mare camee din lume, realizată de artistul german Andreas Roth, expusă la Muzeul de Istorie Suceava

La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis vineri, 30 mai 2025, expoziția „Biblia în camee”, a artistului german Andreas Roth
La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis vineri, 30 mai 2025, expoziția „Biblia în camee”, a artistului german Andreas Roth