Scandalul numirii lui Mirel Rădoi ca antrenor la Steaua pare să se fi domolit, deși de stins încă nu poate fi vorba, cât timp la adresa clubului și a lui Rădoi personal s-au lansat amenințări cât se poate de concrete, atât din partea unor antrenori cu acte în regulă, cât și din partea oficialilor unor cluburi presupus rivale în bătălia pentru titlul ediției viitoare a campionatului. S-au auzit ceva murmure și din partea unor reprezentanți ai comisiilor federale, dar oarecum în surdină, nu cumva să-i tulbure domnului Gheorghe tihna post-bulău și să-l îndemne, Doamne apără!, la ceva fapte necugetate, precum intrarea în legalitate ori întocmirea de contracte reale, în care antrenorul să fie chiar antrenor, iar fotbaliștii să fie plătiți altfel decât cu salariul minim pe economia națională. În sfârșit, astea sunt doar detalii din viitoarele dosare penale. Ceea ce este însă cu adevărat interesant în tot circul ăsta cu nevinovatul Rădoi în rolul clovnului este poziția cu totul neașteptată (cel puțin pentru mine) adoptată de domnul Lucescu ăl’ Bătrân, Nea Mircea pentru cunoscători, un antrenor cu mari performanțe în palmares și care, pe când era o fenomenală extremă la Sportul Studențesc, a avut grijă să-și mobileze și căpățâna, remarcându-se ca un student excepțional al Politehnicii. Ei bine, domnul inginer-antrenor Nea Mircea susține că nu e nevoie de nici o școală pentru a ajunge antrenor, exemplul cel mai la îndemână fiindu-i… el însuși! E drept, Lucescu n-a absolvit școala de antrenori (iar dacă e vorba de aia condusă zeci de ani de analfabetul Mircea Rădulescu, e corect: decât cu asta, mai bine fără!), dar facultatea aia înseamnă parcă ceva mai mult. Și, categoric, mult mai mult decât școlile lui Mirel, în număr de… 0 (zero!), din moment ce printre multele chestii care-i lipsesc se numără și Diploma de Bacalaureat. Iar fără ea, nici la școala de analfabeți a lui Rădulescu nu te poți măcar înscrie. Oricum, la ce fotbal joacă Steaua, patru clase făcute cinstit, la zi, par arhisuficiente pentru oricare antrenor. Apropo, Bănel sau Dodel cred că ar îndeplini condiția.