Honda Accord Tourer, tendințe premium pe acorduri fine



Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009

Honda pornește o nouă ofensivă în segmentul mașinilor de clasă medie. Derivat din conceptul omonim prezentat, modelul break Accord ce poartă prenumele Tourer degajă foarte multă energie, sportivitate și eleganță, grație unui design foarte atent lucrat care se sprijină pe liniile unui model tipic Honda. Ceea ce îl diferențiază de berlina Accord este forma blocurilor optice, prezența hayonului și portbagajul mai mare – un element specific vehiculelor de familie.
Printre cele mai importante atribute ce caracterizează modelul Honda sunt fiabilitatea, manevrabilitatea și confortul. Spațiul pentru bagaje dispune de 475 de litri iar când bancheta se pliază volumul crește considerabil.
Accord Tourer vine echipat cu trei motorizări din care două sunt pe benzină – 2,0 litri de 156 cai putere (nedisponibil în România) și 2,4 litri de 201 cai putere. Unitatea de diesel i-DTEC de 2,2 litri produce 150 de cai putere și un cuplu motor deloc neglijabil 350. Standard la toate versiunile de echipare sunt disponibile tetiere active, șase airbaguri și sistemul de stabilitate asistată a vehiculului (VSA). Versiunea break vine echipată din uzină cu echipamente radio-CD cu MP3 și sistem audio cu șase difuzoare, sisteme de climatizare dual-zone, transmisie manuală cu șase trepte și scaun cu suport lombar pentru șofer. Pentru nivelul de echipare „Elegance”, modelul Honda de clasă medie beneficiază de aportul sistemului Cruise Control (pilot automat), senzori pentru ploaie și lumină, volan îmbrăcat în piele, proiectoare de ceață, și jante de 16 inch. Clienții pot opta și pentru un pachet special, denumit Honda Advanced Safety, ce include tehnologii de top precum sistemul de evitare al coliziuni – CMBS, controlul adaptiv al vitezei de croazieră ACC și sistemul activ de menținere al direcției de mers – LKAS.
Modelul de familie este disponibil pe piața românească de la 32.939 euro cu TVA inclus pentru varianta de motorizare pe benzină de 2,4 litri iar în cazul versiunii echipate cu motorul diesel de 2,2 litri prețul de pornire este de 34.129 euro cu TVA inclus.


Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009
Honda Accord Tourer 2009


Recomandări

Toyota Yaris, mașina care trebuie descoperită dincolo de aparențe, ajunge în România