Comunicat de presă

Holzindustrie Schweighofer: Educația este o investiție sigură în viitorul nostru



Angajați ai Schweighofer duc ghiozdane copiilor internați în spitalele din Rădăuți și Siret
Angajați ai Schweighofer duc ghiozdane copiilor internați în spitalele din Rădăuți și Siret

Suceava, 12 septembrie 2016 – Cu multă emoție și entuziasm, copiii au participat luni la festivitățile de deschidere a anului școlar. Unii elevi însă nu au fost atât de norocoși, această zi surprinzându-i pe patul de spital.
Pentru cei care data de 12 septembrie a însemnat mai degrabă o zi petrecută în secția de pediatrie din spitalele din Rădăuți și Siret, angajați de la firma Holzindustrie Schweighofer au pregătit ghiozdane cu cele necesare începerii școlii: creioane colorate, acuarele, carioci, penare echipate, caiete, cărți de colorat pentru cei mai mici și cărți de beletristică și dicționare pentru cei mai mari.
Angajații Holzindustrie Schweighofer au vizitat copiii din cele două spitale, marcând astfel, printr-un gest de solidaritate, data de 12 septembrie.
Inițiativa vizitei se înscrie în programul amplu de responsabilitate socială ce vizează sprijinirea proiectelor ambițioase din domeniul social, al educației și al sănătății, din comunitățile în care compania este prezentă prin unități de producție.
Dan Bănacu, director general Holzindustrie Schweighofer România, precizează: „Educația este unul din cei trei piloni ai programului nostru de responsabilitate socială. Ne implicăm activ în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia având astfel certitudinea că fiecare proiect realizat este practic o investiție sigură în viitorul nostru. Fie că vorbim de renovarea școlilor, acordarea de burse, echiparea laboratoarelor cu instrumente sau construirea unor noi obiective, compania noastră este și va fi partenerul de încredere al instituțiilor de învățământ. Toate proiectele noastre – deja realizate sau în curs de implementare – o dovedesc.”
Povești de succes
La Siret, la Școala Gimnazială „Petru Mușat”, Holzindustrie Schweighofer a finanțat recondiționarea parchetului și a lambriului din câteva clase, renovarea fațadei școlii, refacerea interioarelor cu totul, înlocuirea ferestrelor și a ușilor vechi, dar și achiziția a 400 de bănci noi. Acum, transformările importante prin care a trecut școala sunt un prilej de mândrie pentru întreaga comunitate.
Centrul „Maria Ward”, fost „Gepetto”, funcționează la Rădăuți din 1994. Pentru că activitatea lui s-a diversificat în permanență și pentru că vechea clădire în care funcționa, o casă cu numai două camere, a devenit neîncăpătoare, a fost necesar să se caute finanțare pentru o construcție nouă. Holzindustrie Schweighofer, care sprijinise financiar activitatea Centrului și în anii anteriori, a venit în ajutor și de această dată, doar într-un singur an fiind construită o nouă clădire. Aici, aproximativ 50 de copii primesc asistență, consiliere, terapie și ajutor al teme, sub îndrumarea personalului specializat, a profesorilor și a tinerilor voluntari din oraș.
Mediului academic îi este acordat, de asemenea, o importanță majoră. Laboratoarele de Biometrie Forestieră din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universității Transilvania din Brașov au fost dotate în ultimii ani, cu ajutorul companiei, cu echipamente moderne, în valoare totală de peste 74.000 euro.
„Este important ca studenții să beneficieze de o bază materială de ultimă generație, pentru a realiza proiecte importante și inovatoare, ducând cercetarea în domeniu silvic și al ingineriei lemnului la următorul nivel”, a menționat Dan Bănacu, director general Holzindustrie Schweighofer România.
Perspective pentru viitor
Anul acesta, compania oferă studenților merituoși burse anuale, fiecare în valoare de 8.000 lei, pentru sprijinirea activității lor academice. La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Silvicultură, în anul universitar 2016-2017, Holzindustrie Schweighofer va acorda 7 burse celor mai merituoși studenți. Aceștia vor fi aleși în urma unui concurs organizat de universitate, ce va consta într-o probă teoretică și una practică.
Sprijinul și implicarea, după cum arată acțiunile de responsabilitate socială ale companiei, sunt cele mai bune modalități de a crește o comunitate sănătoasă, iar educația este o investiție sigură pentru viitor.


Angajați ai Schweighofer duc ghiozdane copiilor internați în spitalele din Rădăuți și Siret
Angajați ai Schweighofer duc ghiozdane copiilor internați în spitalele din Rădăuți și Siret
Angajați ai Schweighofer duc ghiozdane copiilor internați în spitalele din Rădăuți și Siret
Angajați ai Schweighofer duc ghiozdane copiilor internați în spitalele din Rădăuți și Siret


Recomandări

„Grecii de peste mări”, o incursiune în lumea credințelor și ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, la Muzeul de Istorie Suceava

„Grecii de peste mări”, o incursiune în lumea credințelor și ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, la Muzeul de Istorie Suceava
„Grecii de peste mări”, o incursiune în lumea credințelor și ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, la Muzeul de Istorie Suceava