Delicvență juvenilă

Hoață la 15 ani

O tânără în vârstă de 15 ani a fost identificată ca autoare a unui furt comis la finele lunii iulie 2006 dintr-un bar din municipiul Fălticeni. Fapta din vara anului trecut nu este nici pe departe prima acțiune de acest fel a fetei, ea mai fiind cercetată pentru furturi din buzunare, furturi din locuințe și pentru o tâlhărie, săvârșită împreună cu un alt tânăr. Pe 31 iulie 2006, un bar din localitatea amintită a fost călcat de hoți, autorul pătrunzând în incintă prin escaladarea și spargerea unui geam și furând băuturi alcoolice și alimente în valoare de 1.100 de lei. După o muncă de mai bine de jumătate de an, folosindu-se de fragmentele de amprente lăsate la fața locului, zilele trecute, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Suceava au stabilit autorul furtului, fiind vorba despre minora Loredana M, din Fălticeni. Deși își are domiciliul în Fălticeni, puștoaica, care este de etnie romă, a comis faptele pentru care este cercetată în mai multe locații din județ, și polițiștii din Suceava și Rădăuți având de furcă cu ea.

Recomandări

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Hoț arestat pentru furt de biciclete și trotinete, în Suceava. Sunt și alți autori căutați de polițiști