HLUBOCA. În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 7-a biserică, cu popă, la Hluboca”.
În martie 1491, fiul lui Iudca cel Bătrân, care primise Hluboca de la Alexandru cel Bun, Pavel Iudca, vindea jumătate de sat fraților care stăpâneau și Vicovul, lui Stan și lui Ioachim Babici, pentru 150 zloți tătărăști, iar cealaltă jumătate, celuilalt frate Babici, Andriaș.
În 8 februarie 1595, Ilie, vătaf de Barbești, și Fădor Orbul, disputau niște părți din Hluboca și din Bănila pe Ceremuș, dar s-au împăcat prin cedarea unor părți din Șișcăuți, care aparțineau lui Fădor Orbul, vătafului Ilea.
În 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader și surorile sale Ana, Gaftona și Toader, copiii lui Grama de Călinești”, cumpără, cu 150 galbeni, părțile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuței și ale lui Gheorghie, copiii Saftei, și ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toți nepoți ai Vasilinii, din satele Lucavăț, Bănila, Igești și Hliboca.
HORECEA. (I) Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Horecea „62 – toată suma caselor”, însemnând 1 baran, Toader sin GĂINĂ, 1 umblător, Vasile VORONCA, 1 popă, Dumitru, 1 dascăl, Mihalachi, și 58 birnici, și anume: Andreiu FUTILĂ, Toader sin GAVRILĂ, Nechita ȚIVORIGĂ, Sandul sin MIHAIL, Vasile sin IACOBOAI, Ilaș ȚIVORIGĂ, Grigoraș hotincian, Onofreiu ȘCHIOPU, Vasile COSTAȘ, Dănilă, Dumitrașcu zet TUDOR, Andronic ungurian, Simion sin ego, Chirilă zet VERINCA, Mihail SOFRONII, Mihalache ruptaș, Vasile ruptaș, Tănasă sin ego, Ion ruptaș, Tudosie sin VASILE, Pinteleiu HALUNGA, Toader HALUNGA, Ion sin VASILE, Grigore sin VASILE, Vasile FUTILĂ, Iacob hotincian, Toader VASLIN, Ștefan VERENCU, Vasile brat ego, Constandin VORONCĂ, Sandul sin GĂINĂ, Andrei VORONCĂ, Savin brat scripcar, Costandin scripcar, Grigori sin IVAN, Nechita ȚIVERIG, Sandul sin MIHAIL, Vasile sin IACOB, Iliș ȚIVERIG, CARPU, Petrea brat ego, Toader PĂCINTĂ, Andrei rus, Andrei RUSNAK, Vasile ANCIER, Andrei ȚIRIG, Neculai MAZUR, Petre pânzar, Andrei zet cojocăriții, Ivan PACIUK, Onofrei vătăman, Andrei BOSEAS, Andrei blănar, Anton SURDUL, Hrihor sin MIHAIL, Ivan morar, Iuri RUSNAK și Mihaiu COVALUC.
„Acest suburbiu e spre răsărit de Cernăuț.
Aici se află două biserici: una în suburbiul ce-i zice Horecea-veche și alta, fostă, mai înainte, mănăstire, în Horecea-mănăstirii vel Ludi-Horecei (Ludi e un cuvânt rutean și înseamnă oameni, Oamenii Horecii), lângă o văleică, pe un dâmb, în cornul unei pădurici, pe după care trece Prutul, curgând, nu tocmai lin, la vale.
Mănăstirea Horecei, după Pumnul, se crede să fi fost întemeiată de un călugăr, pe la 1712. Numele lui nu-i cunoscut.
Pe la 1737, se chema egumenul ei Ion, care a cumpărat, pentru mănăstire, și un fânaț lângă Cernăuț, cu 6 florini de argint.
Călugării care locuiau în mănăstire, auzind că are să se desființeze, au trecut mai adânc în Moldova, cu averea mișcătoare și cu hrisoavele ei.
Când s-a împreunat Bucovina cu Austria, s-a înființat, în mănăstirea Horecea, un curs teologic, după metodul vechiu, rămânând, pe acest loc împodobit de frumusețile naturii, pe malul drept al Prutului, până la 1809. În acest an, fu el strămutat la Cernăuț, unde, apoi, se înființă, în 1826, Institutul Teologic.
Pe ușa mănăstirii sta scris că zidirea mănăstirii s-a dus la capăt în anul 1767, dată ce are să se înțeleagă sub această zidire, căci mănăstirea exista și mai înainte, după cum se poate cunoaște din cele amintite mai sus. Sub această zidire are să se înțeleagă zidirea de a doua oară și se spune că, la această zidire, ar fi dăruit Catarina II, împărăteasa Moscalilor, și Grigore Ghica Vodă, în anul 1766, o sumă de 40.000 de ruble.
Clopotul cel mare al mănăstirii are însemnătate istorică.
Rușii, în războiul cu Turcii, 1769-1774, înființară o fabrică de bătut bani, în niște grădini, pe partea stângă a Prutului, lângă Cernăuți. Din spija ce se afla în fabrica aceea, s-a vărsat clopotul amintit, sub generalul Gartenberg, prin clopotarul Cristian Valentin, la anul 1773, pe spesele mănăstirii, plătite prin egumenul Artemon.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 385