HLIBOCA. Menționat, pentru prima dată, drept sat cu biserică și un popă, în 1438 și în 1490, dar întărit fraților Babici, care-l cumpăraseră de la Pavel Iudca, în 1493, Hliboca are o istorie frământată și plină de culoare.
În 8 februarie 1595, părți din sat aparțineau lui Ilea, vătaf de Bărbești, și lui Fădor Orbul, care-și disputau proprietățile în fața Divanului Domnesc. În 4 mai 1607, hatmanul și pârcălabul de Suceava Orăș primea întăritură, de la Simion Movilă, pentru a patra parte de sat Hliboca, pe care o cumpărase de la Vidrașco al lui Ionașco Mundre, vătaf de Bănila, căruia i-a plătit 120 taleri.
În 8 martie 1641, Onaca și rudele ei vindeau lui Toader Grama de Călinești părțile lor din Hliboca, Păncești, Lucavăț și Stănești. După moartea lui Toader Grama, care-și zălogise moșia, pentru 500 lei turcești, vistiernicului Ursache, o bună parte din Hliboca trece în stăpânirea acestei rubedenii a lui Vasile Lupu, dar și Ursache vinde părțile de sat, în 7 iunie 1670, lui Ștefan Petriceicu, pentru 700 lei, jupâneasa viitorului voievod fiind Marica, fata lui Gheorghe Catargiu. În 10 aprilie 1673, Ștefan Petriceicu dăruiește moșia sa din Hliboca cumnatului său, Apostol Catargiu.
În 2 iulie 1762, când se face o nouă hotarnică a satului Hliboca, cea mai mare parte din sat și din moșie aparținea lui Ghiorghi Turculeț, care se plângea, în 15 februarie 1762, lui Grigori Calimah Vodă, că moșiile sale, Hliboca și Pătrăuții, sunt în hotar cu moșiile mănăstirii Putna, iar la facerea hotarului, paharnicul Vasilie Buhăiescul a împresurat bucăți din moșiile sale, o nouă hotarnică, de data asta bună, fiind făcută de stolnicul Vasilie Bașotă, în 2 iulie 1762, printre reperele toponimice aflându-se: fântâna Hlina, lângă Beretche, la fântâna Vârpca, la hotarul Camencei, la fântâna Bezvodna la hotarul Petricenilor, hotarul Fărcenilor, opcina Siliciului la hotarul Cuciurului, hotarul Mihucenilor, pârâul Derehlui, hotarul Trestianei, la Vorâta, fântâna putredă, la fântâna Hlina.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Hliboca, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „24 – toată suma caselor”, însemnând 1 rupaș, 1 popă, 2 văduve și 20 birnici.
În 1774, Hliboca avea 30 familii, iar în 1775, 2 popi și 47 țărani. Datorită colonizării cu ruteni, populația satului ajunge, în 1784, la 87 familii.
În 12 octombrie 1782, în fața Comisie cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina s-a prezentat Thadeus Turkul, declarând că a moștenit satul Hliboca de la părinți și moși, bunicul său, Constantin Turcul, primind satul ca zestre a soției, născută Catargiu, dar adoptată de Duca Vodă. Constantin Turcul, care primise satul drept zestre a soției, l-a lăsat moștenire lui Gheorghe Turcul. Plecând Turculeștii în Polonia, toate moșiile lor au fost stăpânite de Gheorghe Turcul, iar după moartea lui, un oarecare Bachninski, ginerele acestuia, a stăpânit satul, până s-au întors în țară feciorii lui Gheorghe, Ilie și Vasile Turcul. Tadeus Turkul stăpânea satul de 7 ani.
În perioada 1782-1787, agricultori și meșteșugari germani din Franconia și din Bavaria se stabilesc și la Hliboca.
În 20 iulie 1785, în urma morții lui Elias Turkul și a Teclei, născută Wezyk, moșiile din Bucovina ale Turculeștilor au rămas lui Anton Turkul, el despăgubind pe ceilalți moștenitori cu 90.000 florini, plus 10.000 florini pentru Agnes Turkul, căsătorită Slonecka, iar a doua oară, Malinowska.
În 10 octombrie 1801, Iohann Turkul, fiul lui Elias, vindea fratelui său Anton Hliboca și celelalte moșii moștenite, Pohorlăuți, Zastavna, Horoșăuți, Culeuți, Pătrăuți, Bănila, Boianciuc, Costiula, Budenița sau Bacuma, Putila cu afinențele Uscie Putila, Marinița, Dihtenițe și Plosca, dar și Anton Turkul vinde acele moșii, pe care le cumpărase cu 10.000 florini, în 26 noiembrie 1801, lui Gregor Simon Turkul, cu 160.000 florini.
În 23 august 1802, Hliboca se află în proprietatea lui Michael Popiel, ca și celelalte moșii ale Turculeștilor, dar în 27 decembrie 1811, Tribunalul din Cernăuți îl recunoaște pe Tadeus Turkul drept moștenitor universal al lui Simion Turcul și, deci, proprietar al moșiilor bucovinene ale Turculeștilor.
În 1803, un grup de coloniști slovaci s-a așezat la Hliboca, ei urmând să părăsească satul, pentru a primi loturi de colonizare în Solonețul Nou, în 1834, când 30 de familii de slovaci părăsesc Hliboca.
Biserica Sfânta Maria din Hliboca a fost ctitorită, în 1794, de Ioan Vasilovici, Ioan Maximiuc, Procopie Zazuleak și Daniil Horodeski. În 1843, biserica avea 1.341 enoriași, fiind slujită de parohul Marko Olinski, patron bisericesc fiind armeanul Cristoph von Abrahamowitz. În 1876, patronii bisericii cu 2.169 enoriași erau Alexie și Xenophon von Mustazza, paroh fiind Constantin SBIERA. În 1907, comuna bisericească Hliboca și Cinstea, cu biserica patronată de Alexander cavaler de Skibniewski, îl avea paroh pe Ilie Werbowski, născut în 1870, preot din 1897, paroh din 1904, iar cantor, din 1874, pe Emilian NOSIEVICI, născut în 1852.
Din 1882, funcționa, la Hliboca, o școală cu 6 clase[2].
În 1857 s-a construit, în comună, o distilerie de alcool.
În 30 noiembrie 1886, s-a inaugurat linia ferată Hliboca-Berhomet-Carapciu, primii călători… festivi fiind Baron A. Vasilco, căpitanul țării, Baron Mustață, reprezentant al comitetului țării, Baron Eugen Stârcea, consilier guvernamental, colonelul Seracsin, Baron Eudoxiu Hurmuzachi și N. Balmoș – căpitani districtuali, Baron A. Petrino, Dr. I. cav de Zotta etc[3].
În 1890, comuna Hliboca avea 3.825 locuitori și 4 învățători: Mihail Ronguș, Nicolai Bendac, Carol Werker și Sofia Mlodicka. Paroh era Mihail Tarnavschi, iar cantor bisericesc – Emilian Nosievici.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 337
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 70, 1907 p. 145
[3] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 13, decembrie 1886, p. 4