Hizo, deschizător de drumuri



Meciul Vasluiului cu Twente ne-a arătat scorul corect pe care trebuie să mizăm când va juca România pe teren propriu cu Olanda. Pițurcă ar fi un pic peste Hizo, naționala un pic peste Vaslui, iar olandezii de la națională mult peste olandezii de la Twente, cu tot cu stranierii lor. Acest 0-0 ne dă încă o dată măsura blazării pe care au atins-o jucătorii de la Vaslui sub conducerea lui Viorel Hizo. Lumea îi reproșa lui Răzvan Lucescu faptul că nu l-a văzut decât într-un târziu pe Sânmărtean, dar uite că acum îl vedem și nu e. Cu atât mai puțin îi va sări în ochi lui Piți, care oricum vede numai ce vrea el.
Odată cu Vasluiul a părăsit Liga Campionilor și Dorin Goian, mai înainte de a-i fi auzit iarăși muzica inconfundabilă. Asta confirmă faptul că Săpunaru rămâne singurul tricolor cu acces la fotbalul mare. Bineînțeles dacă nu se transferă între timp, căci în fiecare zi se întâmplă câte ceva. Cum ar fi transferul fostului coechipier al lui Goian de la Palermo, argentinianul Pastore. Acesta a ajuns la PSG, care a dat pe el o sumă neverosimilă, aproape cât a dat pe toate celelalte transferuri. Sper să fi fost inspirați parizienii, dar în cazul său mă păstrez ușor circumspect. Pe Pastore l-aș asemui unui miniaturist. I-au lipsit obiectivele de anvergură, el abia acum va trebui să confirme la nivel înalt. L-a lăudat Messi când l-a văzut prima dată la antrenamentele Argentinei – sincer, să nu ne îndoim – dar de atunci a trecut un an și el nu s-a impus încă la națională.
Să încheiem în ritm lejer, de vacanță (a noastră), cu poanta zilei. După aducerea lui Dorel Stoica în Groapă, Corel Dinu ar fi dezmințit declarația sa despre fotbalistul oltean, cum că acesta ar avea viteza unui joagăr. Cică n-a înțeles presa bine, de fapt spusese jaguar!