Hitler și-a dorit să fie evreu

Este formidabilă puterea asta a oamenilor inteligenți de azi de a face haz pe seama treburilor grave, tragice chiar, din trecutul care oricând poate redeveni prezent. Din Franța, am primit cadou un fel de biblie a umorului evreiesc, o culegere de neuitat cu anecdote care nu se sfiiesc să atace problemele cele mai dure a vieții iudaice. Să le atace și să râdă de ele, dar într-un fel care te pune pe gânduri. Și oare nu acesta este scopul ascuns al adevăratului umor?
Se leagă în cuprins, unul de altul, capitole despre tot ce macină firea omenească de când – într-un moment de inspirație sau poate de neinspirație divină – a fost modelat boțul ăsta care se numește Pământ. Capitole despre ”Bogăție și sărăcie”, ”Căsătorie și divorț”… Despre ”Rabini și rugăciuni”, despre ”Viața terestră și aia veșnică”, despre câte și mai câte.
Dar nici un capitol nu-l întrece în gravitate pe cel dedicat Holocaustului. Bineînțeles că l-am citit și recitit de câteva ori.
Una dintre anecdote (dar oare le putem numi astfel?) prezintă visul colectiv al colectivității iudaice în timpul războiului: de a-l vedea pe Hitler în fața plutonului de execuție.
– Care e ultima ta dorință, condamnatule Hitler?
– Să devin evreu!, răspunde semeț Fuhrerul.
– Apăi evreu, tocmai matale? De ce?
– Ca de-acum încolo să fie unul mai puțin pe Pământ!
Alta e foarte inteligentă și… actuală. Doi evrei, așezați pe o bancă din parc, citesc câte un ziar: unul un ziar idiș, celălalt un ziar antisemit. Primului îi crapă rânza:
– Cum de poți citi o gazetă antisemită tu, un evreu?
– Ascultă, dragul meu: când citesc un ziar idiș aflu ba de atentate arăbești la Ierusalim, ba de ură antievreiască în Polonia, ba de pogromuri. Pe când, într-o gazetă antisemită, citesc doar lucruri minunate: că evreii conduc lumea, că marea finanță internațională le aparține, că toate companiile multinaționale sunt ale lor… Toate astea îmi cresc stima de sine!