Hitler, debarcarea din Normandia și poezia

La vreo zece ani de la terminarea războiului mondial, o casă de filme a lansat concursul intitulat ”Dacă Hitler ar fi câștigat”. Omenirea se refăcea anevoie, iar oamenii se întrebau:
– Cum ar fi arătat lumea, sub diriguirea lui nea Adolf, după ce epurarea rasială ar fi fost dusă până la capăt? Care ar fi fost forma planetei, cum s-ar fi reașezat raporturile de forțe? Dar pentru noi, românii, aliații Germaniei, cum ar fi fost?
Hitler avea o părere foarte bună despre sine. Iubitor de artă ca energizant de război – soprana româncă Viorica Ursuleac, fostă bucățică bună, se număra printre apropiații săi – se considera un om de concepție europeană. Așa de european se credea, că l-a molipsit și pe mareșalul Antonescu. Scopul lui era construirea unei Europe unite. Visul vechi al altui dictator clasic, Napoleon, care se credea și el ursitul Europei.
Din fericire pentru noi, debarcarea din Normandia, pe care o serbăm la fiecare debut de iunie, a rezolvat chestiunea visurilor lui Hitler. Ulterior, Europa s-a unit și fără el; prin pace, nu prin război.
Pe mine mă emoționează că această mutare eroică s-a făcut sub semnul poeziei. Câteva versuri ale celebrului ”Chanson d`Automne” (”Cântec de toamnă”) de Paul Verlaine au fost difuzate la radio BBC, la 1 iunie 1944. Ele anunțau în mod cifrat Rezistența franceză asupra planului de debarcare. „Les sanglots longs / des violons / de l’automne” (”Suspinele lungi / Ale viorilor / de toamnă”) comunicau că debarcarea va avea loc în maximum două săptămâni.
Următoarele trei versuri, „Blessent mon coeur / d’une langueur / monotone” (”Îmi rănesc inima / C-o melancolie / Monotonă”), au fost emise, tot la Radio BBC, în seara de 5 iunie, anunțând că gata, în maximum 48 de ore, debarcarea se va produce.
Restul e istorie, victorioasă pentru democrație. Iar noi nu putem să nu ne lăsăm străbătuți de fiori, gândindu-ne la semnificația asocierii dintre niște versuri atât de romantice și evenimentul istoric care a schimbat soarta lumii.