Lecția de religie

HIROTONIA – PREOȚIA



Hirotonia (Preoția) este a cincea sfîntă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mîinilor și rugăciunea arhiereului, se împărtășește unor bărbați, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvîntul lui Dumnezeu, de a săvîrși Sfintele Taine și slujbele bisericești, și de a conduce pe cei credincioși la mîntuire.
Sfînta Taină a Preoției se împărtășește așadar unor bărbați anume pregătiți pentru a o primi cu vrednicie. Însuși Mîntuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfinții apostoli și i-a învățat, prin toate cîte a făcut între oameni, cele ale împărăției lui Dunmezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a propovădui Sfînta Evanghelie și de a săvîrși fapte minunate. Adresîndu-se lor, a așezat și Taina Preoției prin cuvintele: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicînd acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfînt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute» (Ioan XX, 21-23).
Sfinții apostoli, cum aflăm din Sfînta Scriptură, au săvîrșit Sfînta Taină a Preoției prin punerea mîinilor, adică: «hirotonîndu-le preoți în fiecare biserică, rugîndu-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar avînd grijă «să nu pună prea degrabă mîinile peste nimeni» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preoția este lucrarea Duhului Sfînt (Fapte XX, 28).
– Puterea preoției – „Așa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”
În trei direcții se exercită puterea și slujirea preoțească și anume: Puterea învățătorească, adică de a propovădui cuvîntul lui Dumnezeu, Mîntuitorul Hristos a dat-o sfinților apostoli și, prin ei, episcopilor și preoților, odată cu cea sfințitoare, prin cuvintele: «Mergînd, învățați toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, învățîndu-i să păzească toate cîte v-am poruncit vouă» (Matei XXVIII, 19-20). Puterea sfințitoare a fost dată și în chip deosebit la Cina cea de Taină prin cuvintele: «Aceasta – adică Sfînta Euharistie – să o faceți spre pomenirea Mea» (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfințitoare a preoției vorbește și Sfîntul Apostol Pavel: «Așa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovnicească le-a fost dată prin cuvintele: «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca X, 16).
Sfinții apostoli au împărtășit harul Preoției prin punerea mîinilor ierarhiei bisericești, (adică episcopilor, preoților și diaconilor), avînd credința luminată de Duhul Sfînt că harul hirotoniei, în una din cele trei trepte, nu-și are izvorul în cel ce pune mîinile, ci în Dumnezeu, cum ne arată și sfîntul Ioan Gură de Aur: «Se pune mîna peste om, dar toate le face Dumnezeu și mîna Lui se atinge de capul celui ce se hirotonește, dacă hirotonia se face cum se cuvine» (Sfîntul Ioan Gură de Aur).
Așadar, Preoția este de la Dumnezeu, cum îi scrie și sfîntul apostol Pavel ucenicului său Timotei: «Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ți s-a dat prin proorocie, cu punerea mîinilor preoțimii» (1 Tim. IV, 14). «Te îndemn să ții aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mîinilor mele» (2 Tim. I, 6).
Taina Sfintei Preoții o poate săvîrși numai episcopul și de partea ei văzută ține rugăciunea rostită de el:
„Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește, hirotonește pe (N) întru diacon (pe diacon întru preot, pe preot întru episcop…”) și punerea mîinilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotonește.
Taina Hirotoniei are trei trepte – toate adeverite de Sfînta Scriptură și de Sfînta Tradiție și bine cunoscute încă din vremea sfinților apostoli – și anume: diaconia, preoția și arhieria.
– „Primitorii Sfintei Preoții au puterea să săvîrșească cele sfinte legate strîns de treapta preoției lor”
În Faptele sfinților apostoli ni se arată cum a luat ființă treapta diaconească, pe urma alegerii și hirotoniei celor șapte diaconi în Biserica din Ierusalim. «Pe aceștia i-au pus înaintea apostolilor, și rugîndu-se și-au pus mîinile peste ei» (Fapte VI, 6).
Sfinții apostoli au hirotonit preoți în mai multe cetăți (Fapte XIV, 23); de asemenea, sfîntul apostol Pavel a așezat și episcopi, pe care, prin viu grai și prin scrisori, îi sfătuiește să îndrepteze cele ce mai lipsesc și să așeze preoți prin cetăți (Tit I,5).
Și sfinții părinți dau mărturie neîntreruptă și netăgăduită despre cele trei trepte ale Sfintei Preoții, unul din ei scriind: «Supuneți-vă toți episcopului precum Iisus Hristos Tatălui, și preoților ca apostolilor, cinstiți pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu.
Fără episcop nimeni să nu facă ceva din cele ce aparțin Bisericii» (sfîntul Ignatie Teoforul, Epistola către smirneni, VIII, 1-2).
Spre Sfînta Preoție poate păși numai cel ce este găsit vrednic de primirea ei, după cercetarea lui de către duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odată împărtășit prin hirotonire nu se pierde niciodată. Cel hirotonit poate fi doar oprit – pentru pricini de abateri de la buna purtare preoțească – de la săvîrșirea celor sfinte.
Potrivit treptei în care se află, primitorii Sfintei Preoții au puterea să săvîrșească cele sfinte legate strîns de treapta preoției lor. Astfel, episcopul are puterea să săvîrșească toate Sfintele Taine și toate slujbele bisericești, îndeosebi de a hirotoni întru diacon, preot și, împreună cu încă doi arhierei, întru arhiereu și de a sfinți într-un sobor de arhierei, Sfîntul Mir. Treapta arhierească, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolică sau episcopală, deține plinătatea celor trei puteri: de a învăța, de a săvîrși cele sfinte și de a conduce Biserica.
Preotul primește de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: învățătorească, sfințitoare și de conducere, însă fără dreptul de a hirotoni și de a sfinți Sfîntul Mir și Antimisul.
Diaconul este ajutător al preotului și al episcopului, în întreita lor activitate, spre mîntuirea credincioșilor, neputînd săvîrși nici o Taină și nici o Ierurgie. Pe baza Revelației dumnezeiești, cuprinsă în Sfînta Scriptură și Sfînta Tradiție, Sfînta Biserică ne învață că Taina hirotoniei a fost instituită de Mîntuitorul Hristos și că sfinții apostoli au împărtășit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului și diaconului. Acestea sînt cele trei trepte ierarhice avîndu-și baza în voința Mîntuitorului.
LECTURĂ DIN SFINȚII PĂRINȚI
«Preoția se săvîrșește pe pămînt, dar are rînduiala cetelor cerești. Și pe foarte bună dreptate, căci slujba aceasta n-a rînduit-o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci însuși Mîngîietorul. Sfîntul Duh a rînduit ca preoții, încă pe cînd sînt în trup să aducă lui Dumnezeu aceeași slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceasta preotul trebuie să fie atît de curat ca și cum ar sta chiar în cer printre puterile cele îngerești…
Preoții sînt aceia cărora li s-a încredințat zămislirea noastră cea duhovnicească; ei sînt aceia cărora li s-a dat să ne nască prin Botez. Prin preoți ne îmbrăcăm în Hristos (Gal. III, 27); prin preoți sîntem îngropați împreună cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12); prin preoți ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preoții să fie pentru noi… mai cinstiți și mai iubiți chiar decît părinții. Părinții ne-au născut din sînge și din voința trupului (Ioan I, 13); preoții însă ne sînt pricinuitorii nașterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nașteri din nou, ai libertății celei adevărate și a înfierii după har» (Sfîntul Ioan Gură de Aur – Despre Preoție).



Recomandări

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

O nouă zi de procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei

O nouă zi de procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei
O nouă zi de procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei