Hipermarketurile din România cu cele mai mari câștiguri. Auchan a fost singurul care a avut pierdere

Majoritatea rețelelor de retail din România au fost profitabile anul trecut, cele mai mari câștiguri fiind înregistrate de Kaufland, Carrefour și Mega Image și Penny Market, care a revenit pe profit, în timp ce Auchan a trecut pe pierderi, ca urmare a preluării celor 20 de hipermarketuri real, informează Mediafax.Datele financiare pentru 2013 ale Lidl, Cora și Metro nu au fost publicate.Anul trecut, comerțul modern l-a depășit pentru prima dată pe cel tradițional, a fost finalizată cea mai mare tranzacție din retail, Auchan cu Real, marile rețele au deschis circa 270 de magazine, majoritatea de proximitate și supermarketuri, și s-au extins pe online.Kaufland, care deține cea mai mare rețea de hipermarketuri de pe piața locală, a înregistrat anul trecut o creștere cu peste 20% a profitului net, la 331 milioane lei (75 milioane euro), la afaceri cu 13% mai mari, la 7,26 miliarde lei (1,64 miliarde euro). Anul trecut Kaufland a deschis opt hipermarketuri noi și de la începutul anului alte două, ajungând la 91 de unități. Astfel, Kaufland își menține prima poziție în topul marilor retaileri din România, după vânzări.

Recomandări

Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 de lei

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat

Auchan România la aniversarea de 18 ani – peste 440 de magazine, prețuri mici și acțiuni de anvergură pentru un comerț sustenabil

Auchan România la aniversarea de 18 ani – peste 440 de magazine, prețuri mici și acțiuni de anvergură pentru un comerț sustenabil

Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România dă startul Colectei Naționale de Alimente Împreună, continuăm să hrănim speranța celor care au cea mai mare nevoie!

Ioan Stan: PNL a recunoscut că PSD a avut dreptate în privința irigațiilor și a admis că neincluderea acestora în PNRR a fost o mare greșeală