Cel mai mare retailer din România, după valoarea vânzărilor, Kaufland, a inaugurat ieri un hipermarket la Vatra Dornei, aceasta fiind cea de-a 96-a unitate deschisă la nivel național și a patra la nivel local, după cele din Suceava, Rădăuți și Fălticeni.
Pentru constucția acestui hipermarket, Kaufland a cumpărat un teren de 1,3 hectare de la firma locala Regnafor (producător de cherestea) pentru 3,1 milioane lei (690.000 de euro).
Valoarea medie investită de companie pentru realizarea hipermarketurilor din rețea este cuprinsă între 6 și 9 milioane euro, în funcție de oraș, valoarea terenului și suprafața magazinului.
De la începutul anului, Kaufland a mai deschis șase hipermarketuri în Arad, Târgu Mureș, Oradea, Târgoviște, București și Gherla, intenția companiei fiind de a încheia anul cu 100 de magazine deschise în întreaga țară.
Kaufland a deschis primul magazin în România în 2005 și este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai este prezent pe plan local prin rețeaua de discount Lidl.