În ultima parte a anului 2008, sucevenii își vor putea face cumpărăturile dintr-un nou hipermarket – Auchan, care, până acum, a deschis doar patru magazine în România, în București, Târgu Mureș, Pitești și Cluj.
Hipermarketul Auchan va fi inaugurat în cadrul Iulius Mall, unde va deține o suprafață de 10.500 mp, în cadrul cărora vor fi puse la vânzare aproximativ 45.000 articole, „produse alimentare, dar și ne-alimentare de calitate, la prețuri foarte avantajoase”, după cum au anunțat reprezentanții rețelei de magazine.
“Zilnic, între orele 8- 22, sucevenii își vor putea face cumpărăturile într-un magazin conceput după nevoile și preferințele lor, cu prețuri care să le permită să facă economii importante, într-un magazin mare, cu alei largi, și numeroase case de marcat, astfel încât clienții să nu fie nevoiți să-și piardă timpul așteptând la rând. Prin parteneriatul cu Auchan, Iulius Mall aduce sucevenilor o locație cu produse de calitate și prețuri foarte atractive. Acest parteneriat va direcționa opțiunea de shopping a cumpărătorilor spre hipermarket”, a declarat Oana Diaconescu, Senior Leasing Manager al Iulius Group.
Parteneriatul Auchan-Iulius Mall nu este o premieră, întrucât, anul trecut, retailerul francez a deschis la Iulius Mall Cluj, cel mai mare mall din România, un hipermarket cu suprafața de 14.000 mp și 50 de case de marcat.
„La Cluj, Auchan s-a dovedit a fi un succes și ne-am bazat foarte mult pe acest lucru, când am decis să aducem Auchan și la Suceava. Intenționăm, ca pe viitor, să dezvoltăm și să consolidăm relațiile cu actualii parteneri de afaceri și să realizăm un mix de chiriași atractiv, cu brand-uri puternice” a mai spus Oana Diaconescu.
Iulius Mall vine cu servicii unice la Suceava
Construit pe trei niveluri, pe partea dreaptă a străzii Calea Unirii, cum se merge spre Burdujeni, Iulius Mall Suceava are o suprafață totală desfășurată de 132.000 mp, o parcare gratuită cu peste 1.300 locuri și va conține primul sport pub din Suceava și un patinoar în aer liber, cu o suprafață de 1.100 mp, un spațiu de joacă pentru copii, o sală de bowling și biliard, o sală de fitness ultramodernă, o zonă foodcourt cu o capacitate de 1.100 locuri, 150 magazine naționale și internaționale și un cinematograf ultramodern, cu zece săli de cinema.
Iulius Mall Suceava estimează că va avea anual 6 milioane de vizitatori, aceștia fiind așteptați nu numai din Suceava, ci și din orașele apropiate: Botoșani, Fălticeni, Târgu Neamț, Rădăuți.
Grupul Auchan, interesat și de alte investiții la Suceava
Directorul de marketing al Grupului Auchan România, Tiberiu Dănețiu, a fost prezent luni la sediul Primăriei Suceava, pentru a discuta cu primarul Ion Lungu despre magazinul pe care îl vor deschide în toamnă și oportunitățile de realizare de noi investiții.
“Auchan deține o rețea importantă de magazine retail în mai multe țări, care e prezentă în puține orașe România, iar faptul că au decis să vină la Suceava să deschidă un hipermarket e foarte important pentru noi. Dacă vor dori să dezvolte și alte investiții în zonă, îi vom sprijini atât cât ne stă în puteri”, a declarat primarul Ion Lungu.