„Zile și Nopți Studențești”

Hip-hoperul Guess Who concertează luni, la Universitatea din Suceava



Festivalul „Zile și Nopți Studențești la USV”, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), debutează luni cu un concert Guess Who, care va avea loc pe esplanada din fața corpului A, începând de la ora 20.00. În deschidere va cânta formația Artis Band, iar intrarea este liberă.
Acesta este primul eveniment din cadrul festivalului studențesc de la Universitatea din Suceava, organizatorii anunțând peste 100 de evenimente (concerte, piese de teatru, ateliere de lucru, concursuri, competiții sportive, conferințe, excursii, „noaptea muzeelor”, proiecții de film în aer liber, foc de tabără, festival de film 3D etc.) pe parcursul celor trei săptămâni de festival.
„Zilele și Nopțile Studențești USV” este un proiect aflat la a V-a ediție, având ca scop atragerea studenților din Universitatea Suceava spre participarea la activități extracurriculare, implicarea lor în activități de natură educațională, culturală și socială cu care aceștia să se identifice.
Activitățile pregătite se vor desfășura în intervalul 11-31 mai, din program nelipsind acțiuni de divertisment, treasure hunt, sport (individual și pe echipe), cultură, sănătate și mediu.



Recomandări

Scurtmetraj realizat de studenți de la „Media digitală”, nominalizat la Festivalul de Film „FilmOneFest” SUA

Scurtmetraj realizat de studenți de la „Media digitală”, nominalizat la Festivalul de Film „FilmOneFest” SUA
Scurtmetraj realizat de studenți de la „Media digitală”, nominalizat la Festivalul de Film „FilmOneFest” SUA