Actrița Hilary Swank a acceptat să joace în filmul „PS, I Love You”, potrivit Production Weekly. După cum informează site-ul Infoshowbiz, filmul este inspirat din opera de succes a Ceceliei Ahern.
Richard LaGravanese, care a regizat recent filmul „Freedom Writers”, cu Swank în rolul principal, va fi în spatele camerei pentru acest proiect.
„PS, I Love You” relatează povestea unei tinere văduve care încearcă să-și refacă viața după decesul soțului ei. Ea va începe să primească, în fiecare lună, scrisori de la soțul ei, care o va ajuta să treacă peste această perioadă dificilă de doliu.
Hilary Swank va putea fi văzută în curând pe marele ecran în filmele „The Reaping” și „The Black Dahlia”.
(Click News)
