Hilary Swank – prezentatoare la gala premiilor Oscar



Actrița Hilary Swank este prima prezentatoarea anunțată pentru cea de-a 78-a ediție a Academiei Premiilor, care va avea loc în luna martie, informează site-ul Showbizz. Informația a fost confirmată marți de producătorul Gil Cates.
Swank a câștigat al doilea premiu Oscar din cariera sa, anul trecut, pentru rolul din filmul „Million Dollar Baby”, al regizorului Clint Eastwood. Ea a primit primul Oscar în 1999 pentru filmul „Boys Don’t Cry”. În curând actrița va putea fi văzută în filmele „Freedom Writers”, „The Reaping” și „The Black Dahlia”.
Conform tradiției, câștigătorii din anii anteriori sunt mereu invitați să prezinte un premiu anul următor. Astfel, este posibil ca Morgan Freeman, Clint Eastwood, Cate Blanchett și Jamie Foxx să prezinte și ei câte o categorie anul acesta.
Cea de-a 78-a ediție a Oscarurilor va avea loc pe 5 martie. Gala va fi difuzată în direct de la Kodak Theatre de la Hollywood pe canalul de televiziune ABC.
(Click News)