Hidrologii atenționează asupra riscului de inundații, având în vedere avertizarea meteo



Hidrologii au emis, marți după-amiază, o atenționare privind pericolul inundațiilor locale în urma ploilor prognozate de meteorologi, care au avertizat cu cod galben aproape toată țara.
Având în vedere previziunile meteo de averse cu caracter torențial ce pot depăși local 25 de litri pe metrul pătrat și izolat pot ajunge la 50-60 de litri pe metrul pătrat în 24 de ore, hidrologii anunță că, de marți seară până vineri, se pot produce scurgeri „importante” pe versanți, torenți și pâraie.
Hidrologii susțin că pot apărea chiar și viituri locale rapide ce pot genera inundații locale sau chiar creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici, care ar putea ajunge astfel la cotele de atenție.
Potrivit prognozei hidrologilor, râurile unde sunt așteptate probleme sunt Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Drincea, Desnățui, afluenții Jiului superior și mijlociu, precum și toate râurile din zonele de deal și munte din bazinele hidrografice ale Crișurilor, Barcăului, Crasnei, Someșului Mic și Someșului Mijlociu, precum și ale afluenților acestora.
De miercuri, pericolul de inundații ajunge pe afluenții Someșului Mare și Someșului Mijlociu și în bazinele hidrografice ale râurilor Suceava, Moldova, Bistrița și Jijia.
Hidrologii recomandă vigilență autorităților locale din județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Neamț și Iași.
Meteorologii au emis, marți dimineață, o atenționare cod galben de ploi și vijelii, valabilă de marți seară până vineri dimineață.
„Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile din vestul, sud-vestul, nordul și centrul țării, precum și în zonele montane, și se va caracteriza prin averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului ce vor avea și aspect de vijelie și, izolat, căderi de grindină”, se arată în textul avertizării meteo de marți.
Avertizarea a fost trimisă prefecturilor județelor Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.