Investiție

Hidrobiciclete, bărci, minigolf și terenuri de sport la baza de agrement dinspre Cetate

Un teren cu două lacuri lăsate în paragină, înconjurate de arbori impresionanți, aflat la doar câteva minute distanță de centrul Sucevei, ar putea deveni de anul viitor unul dintre cele mai căutate zone de agrement.
Primăria Suceava intenționează să investească acolo 2,5 milioane de euro pentru a amenaja o bază de agrement dotată cu o mulțime de facilități.
“Primăria Suceava a primit prin transfer de la RAPPS o suprafață de aproximativ 3 hectare în spatele Uzinei Electrice, cu două iazuri, pe care vrem să o transformăm în zonă de agrement. Au fost mai multe discuții pe această temă, pentru că puteam face niște investiții minime și să dăm zona în folosință, sau să facem un proiect mai amplu, să amenajăm zona și să oferim mai multe populației care vrea să se relaxeze acolo”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local ce conține indicatorii tehnico-economici pentru realizarea zonei de agrement Tătărași.
Valoarea totală a investiției este de 10.087.850 de lei, din care 7.582.030 de lei construcție plus montaj.
Pe lângă amenajarea lacurilor, realizarea de străzi, alei de acces, poduri și podețe, montarea de iluminat stradal și decorativ, noua zonă de agrement a Sucevei va fi dotată și cu un ponton, bărci și hidrobiciclete, precum și un pavilion de muzică.
În plus, sucevenii vor avea la dispoziție patru terenuri de sport – unul de minigolf și trei de tenis, 1000 de mp de locuri de joacă pentru copii, un cabinet medical, grupuri sanitare, o cafenea, fântâni arteziene, precum și un sediu administrativ de unde vor putea fi închiriate și articole sportive.
Pentru realizarea acestor obiective, municipalitatea suceveană vrea să atragă finanțări de la ministere sau chiar fonduri europene, pe axa 5.1, fondurile aprobate anul acesta în bugetul local – un miliard de lei vechi, reprezentând doar 1% din valoarea proiectului.

Recomandări

La Cetatea de Scaun a Sucevei încep lucrările pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. Șoldan: „Acționăm acum pentru ca cetatea să rămână în picioare și peste 100 de ani”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Tratament împotriva țânțarilor, joi seara, în Parcul Șipote, în zonele de agrement Tătărași și Lunca Sucevei

Tratament împotriva țânțarilor, miercuri seara, în Parcul Șipote, zonele de agrement Tătărași și Lunca Sucevei
Tratament împotriva țânțarilor, miercuri seara, în Parcul Șipote, zonele de agrement Tătărași și Lunca Sucevei

24 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor și al spațiului verde de pe strada Ștefan Tomșa

Lucrările de reabilitare a străzii Ștefan Tomșa, care a fost eliberată de garaje, prevăd și amenajarea a 24 de locuri de parcare
Lucrările de reabilitare a străzii Ștefan Tomșa, care a fost eliberată de garaje, prevăd și amenajarea a 24 de locuri de parcare