Hexi Pharma, despre accidentul lui Dan Condrea: Decesul patronului Hexi a șocat pe toată lumea

Hexi Pharma, condusă de Dan Condrea, a transmis un comunicat de presă prin care susține că decesul patronului firmei a șocat pe toată lumea, spunând despre acesta că era „retras și prefera să gândească de zece ori înainte sa vorbească”, scrie Mediafax.”Decesul patronului Hexi, Dan Condrea, care a avut loc duminică seara, a șocat pe toată lumea” transmit reprezentanții firmei, printr-un comunicat de presă.“Dan ne ajuta pe fiecare, indiferent de problemă. Într-adevăr, nu era cea mai deschisă persoana și nu ii plăcea vorba multa și fără rost, dar era un om. Suntem încă în șoc și nu ne putem reveni. Tot ce putem spune e ca le transmitem membrilor familiei sincere condoleanțe”, se menționează în comunicatul firmei.

Recomandări

Viceprimarul Dan Cușnir prezintă „schema diabolică” în urma căreia a fost amenajat chioșcul Trident de pe Mărășești

Chioșcul Trident, amplasat între blocuri, pe Mărășești, după lucrarea de extindere și modernizare