Decizie

Hergheliile vor fi administrate de o structură separată din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor



Frumoșii cai de rasă din cadrul Hergheliilor Rădăuți și Lucina nu vor mai fi gestionați de Direcția Silvică Suceava, ci de o structură unică la nivel național, care va prelua în administrare toate hergheliile de stat din țară.
Noua structură va fi finanțată în continuare de Regia Națională a Pădurilor, cu bani obținuți din exploatarea lemnului, dar, prin trecerea lor sub o singură conducere, unitară, se dorește atât o reducere a costurilor, cât și debarasarea unor direcții silvice de o povară suplimentară.
Directorul Regiei Naționale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, a mărturisit că, deși imaginea multor direcții silvice, precum Suceava, este mediatizată adeseori datorită acestei activități secundare, de creștere a cailor de rasă, nu aceasta este menirea structurilor silvice.
“Structurile silvice sunt create pentru administrarea pădurilor, nu suntem prin tradiție crescători de cai de rasă. Noi ne-am dori să nu mai fie la noi hergheliile, pentru că e o sursă de cheltuieli foarte mari”, a spus Solovăstru.
Hergheliile au fost trecute în administrarea RNP, printr-o decizie a Guvernului, cu aproximativ zece ani în urmă, pentru că nu avea cine să le susțină financiar, încât o parte din profitul rezultat din administrarea pădurilor se duce pe creșterea cailor de rasă.
“La ora actuală hergheliile funcționează în subordinea direcțiilor silvice, dar există și o structură centrală. De aceea toate cheltuielile se amestecă, se pierd. Acum se dorește o direcție centrală de cai de rasă, cu buget separat, care va fi în continuare susținută de RNP, prin fonduri clar direcționate. Cele mai multe herghelii din țară sunt la direcții silvice sărace, care nu au venituri.
Și așa se duc bani de la Suceava nu numai pentru hergheliile Rădăuți și Lucina, ci și pentru Călărași, Tulucești, Buzău, Galați și așa mai departe”, a explicat directorul RNP, Valerian Solovăstru.



Recomandări