Antrenorul echipei de handbal feminin Rulmentul Brașov, Herbert Muller, a declarat că este fericit să o aibă din nou la antrenamente pe Alexandrina Barbosa, care a efectuat, ieri, prima ședință de pregătire de după vacanță, alături de coechipierele sale.
„Am ținut legătura mereu cu Alexandrina și am încercat să o conving să rămână la Brașov, pentru că este o jucătoare în jurul căreia avem mare nevoie să construim. Sunt foarte fericit că a venit la antrenamente și sper din tot sufletul să se înțeleagă și cu patronul Teodor Florescu și să rămână la noi. Ea vrea să joace pentru Rulmentul, dar trebuie ca și din partea noastră să vină ceva care să o facă să rămână la Brașov”, a spus Muller.
Jucătoarea portugheză a refuzat să se prezinte la reunirea echipei, care a avut loc la începutul lunii iulie, din cauza neplății restanțelor salariale.




