Henri Paul: Guvernul român a propus să trimită de Crăciun 40 de polițiști la Paris



Ambasadorul Franței, Henri Paul, a declarat, miercuri, la întâlnirea pe care a avut-o cu senatorii din Grupul de prietenie cu acestă țară, că Guvernul român a propus părții franceze să trimită, de Crăciun, un contingent de 40 de polițiști pentru „a contracara micile furturi și cerșetoria”.
„Guvernul român a propus să trimită de Crăciun un contingent de 40 de polițiști la Paris, mai ales pentru că este o perioadă în care micile furturi sunt foarte ușor de făcut”, spus el.
Diplomatul francez s-a întâlnit, la Senat, la inițiativa sa, cu membrii Grupului de prietenie cu Franța din această Cameră legislativă, în urma scrisorii deschise a senatorului PDL Radu F. Alexandru, care anunța autosuspendarea din acest grup din cauza campaniei din presa franceză de denigrare a românilor.
Referindu-se la propunerea Executivului român, ambasadorul a apreciat că acest lucru înseamnă nu numai că Guvernul român recunoaște realitatea lucrurilor, dar, în plus, ajută Franța să îi facă față.
Henri Paul a precizat că infracțiunile comise de români în Franța s-au triplat în perioada 2008-2010. Ambasadorul a mai afirmat că în Franța există „o anumită delincvență care deranjează și care este în creștere”. El a subliniat că, în acest sens, nu numai Franța este „victimă” și nu numai aceasta se plânge de acest fenomen.
„Problemele există și trebuie să fie tratate. Noi le tratăm la nivelul relațiilor cu Guvernul român”, a subliniat acesta, adăugând că ministrul de Interne francez a venit în România, ocazie cu care s-a convenit asupra unui plan de cooperare la nivelul poliției și al sistemului judiciar.
Potrivit afirmațiilor sale, România și Franța sunt pe calea cea bună în ceea ce privește reprimarea acestei forme speciale de delincvență, existând o colaborare la nivelul poliției, al magistraților și al investigatorilor.
„Ne mai trebuie un singur lucru, un magistrat de legătură la ambasada României în Franța, așa cum va exista până la sfârșitul anului un magistrat francez în România”, a menționat el.