– Cei care caută informații, consiliere, sprijin o pot face la numărul de telefon cu apelare gratuită 0800800044
Persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă (SM) care caută informații și sprijin sau persoanele care doresc să ajute oamenii afectați de această maladie o pot face acum la numărul de telefon cu apelare gratuită 0800800044. Înființarea unui Help Line SM a fost un pas făcut de conducerea Societății de Scleroză Multiplă din România, noul număr de telefon fiind la dispoziția tuturor celor interesați din întreaga țară. Beneficiile pe care le au cei care sună la Help Line sînt: informare privind noile cercetări din domeniu, publicații de specializare, recomandare servicii, centre de zi, participare la evenimente, consiliere socială, activități de tineret, participarea la viața activă locală.