Inițiativă

Hellvig propune ca toți viitorii europarlamentari să susțină trei obiective majore pentru România



Eduard Hellvig: Astăzi România are o oportunitate fantastică în ceea ce înseamnă agricultura în spațiul european
Eduard Hellvig: Astăzi România are o oportunitate fantastică în ceea ce înseamnă agricultura în spațiul european

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, care candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European (PE), a declarat sâmbătă, la Suceava, că toți viitorii europarlamentari români ar trebui să susțină împreună trei obiective majore pentru România. Eduard Hellvig a spus că acest lucru ar fi necesar deoarece a sesizat o lipsă a coeziunii interne la nivelul parlamentarilor români în PE.
„Cu alte cuvinte, vorbim de incapacitatea noastră de a înțelege că România trebuie se comporte foarte coerent în Parlamentul European, cel puțin la nivel de obiective strategice. Din perspectiva mea, unul dintre eșecurile majore ale României după 2007 a ținut de strategia de post-aderare. Iar acum trebuie să vedem care sunt obiectivele noastre pentru perioada în care ne aflăm și perioada următoare în Parlamentul European și în UE”, a spus secretarul general al PNL.
Eduard Hellvig a spus că în calitate de candidat pentru Parlamentul European din partea PNL le propune europarlamentarilor români să susțină un moratoriu cu privire la cel puțin trei obiective strategice pentru viitorul României.
Hellvig a arătat că primul obiectiv este legat de agricultură. El a explicat că 68% din teritoriul României este arabil, însă doar 27% este exploatat. „Astăzi România are o oportunitate fantastică în ceea ce înseamnă agricultura în spațiul european, și datorită finanțărilor care pot să vină în perioada următoare precum și a potențialului enorm de mare pe care România îl are în agricultură cred că România la nivelul Parlamentului European trebuie să desfășoare activitatea coerent și unitar”, a explicat candidatul PNL.
Eduard Hellvig a mai arătat că cel de-al doilea obiectiv este legat de interesul energetic al României. Hellvig a subliniat că este obligatoriu ca viitorii europarlamentari să convingă Uniunea Europeană că este necesară o strategie unitară cu privire la energie. „Spun asta pentru că România din păcate este țara care plătește un preț enorm de mare în consumul de gaze în relația cu Rusia. Interesul României și al țărilor din Europa de Est și din țările Baltice și Polonia este de a avea o strategie unitară la nivelul UE cu privire la energie și cred că România trebuie să împingă această idee cât mai mult în dezbaterea și politica comună energetică a UE în raport cu Rusia”, a spus Hellvig.
Liderul PNL a declarat că cel de-al treilea obiectiv care ar trebui susținut ține de politica de securitate și politica externă de vecinătate în Balcani și în Europa de Est.
„Suntem într-un spațiu geopolitic care astăzi ne arată că trebuie să fim cât mai atenți, cât mai vigilenți și cât mai pragmatici și mai puternici. Și pentru asta interesul național ne obligă să fim uniți în a promova o strategie coerentă la nivelul UE pentru cele două spații, Europa de Est și Balcani”, consideră Eduard Hellvig. El a mai spus că din punctul de vedere al liberalilor cele trei obiective trebuie susținute obligatoriu în Parlamentul European.



Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor
Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate