Hellvig, la bilanțul SRI: România, unul dintre puținele state care nu au fost afectate direct de terorism



România rămâne unul dintre puținele state care nu au fost afectate direct de flagelul terorismului, a declarat, marți, directorul SRI, Eduard Hellvig, precizând, pe de altă parte că țara noastră prezintă un interes tot mai ridicat din partea „entităților cibernetice ostile”, informează Mediafax.”Am acordat o atenție deosebită susținerii unui mix adecvat de măsuri de prevenire și contracarare, care să permită menținerea nivelului de albastru precaut. Inclusiv ca urmare a eforturilor SRI, România rămâne una din puținele țări care nu au fost afectate direct de acest flagel”, a declarat, marți, directorul serviciului, Eduard Hellvig, după ședința de bilanț pe 2014, la care au participat președintele Klaus Iohannis, vicepremierul Gabriel Oprea și membri ai Comisiei de control a activității SRI.Pe de altă parte, Hellvig a precizat că România prezintă „interes tot mai ridicat pentru entități cibernetice ostile, preocupate să obțină acces la sisteme informatice de interes național sau să extragă informații”.La aniversarea a 25 de ani de existență ai SRI, Hellvig a subliniat că „au mai existat greșeli”, dar ele nu au fost de natură să afecteze securitatea națională.



Recomandări

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a întâlnit cu șefii serviciilor de informații americane

Eduard Hellvig, directorul SRI: Există interesul de a destabiliza, de a demoniza SRI

Eduard Hellvig, directorul SRI: Sper că dosarul Revoluției va clarifica pentru istorie și pentru justiție ce s-a întâmplat

SRI: ”Entități statale” din România, vizate de un atac cibernetic al unor grupări extremist-teroriste