Helen Mirren, recompensată de Academia de Film Europeană cu un premiu pentru întreaga carieră



Actrița britanică Helen Mirren va fi recompensată cu premiul pentru întreaga carieră pe 2012 – European Achievement in World Cinema Award, ce îi va fi decernat de Academia de Film Europeană (EFA), informează hollywoodreporter.com.
Actrița britanică, a cărei carieră strălucită include roluri notabile precum cele din „Age of Consent” (regizat de Michael Powell, 1969), „Calendar Girls” (regizat de Nigel Cole, 2003) și „Gosford Park” (regizat de Robert Altman, 2001), va primi acest trofeu la cea de-a 25-a gală de decernare a premiilor Academiei de Film Europene, ce va avea loc pe 1 decembrie, în Malta.
Printre cele mai recente roluri jucate de Helen Mirren este cel din pelicula „The Door”, regizată de Istvan Szabo.
Actrița britanică interpretează rolul soției lui Alfred Hitchcock, Alma Reville, în mult așteptata peliculă biografică „Hitchcock”, de Sacha Gervasi, și va interpreta din nou personajul Victoria în „Red 2”, o continuare a filmului de acțiune cu accente comice din 2010, ce va fi regizată de Dean Parisot.
În vârstă de 67 de ani, actrița britanică Helen Mirren a primit de-a lungul unei bogate cariere în film, teatru și televiziune numeroase distincții importante, inclusiv câteva premii Emmy și BAFTA. Mirren a fost recompensată în 2007 cu premiul Oscar pentru rolul din „Regina/ The Queen” și a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din „The Madness of King George”, „Gosford Park” și „The Last Station”. Helen Mirren a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2003.
Helen Mirren a început să joace încă din liceu, iar mai târziu a făcut studii clasice de actorie la New College of Speech and Drama din Londra. La 20 de ani, ea s-a alăturat Teatrului Național pentru Tineret, unde și-a făcut debutul pe scenă în rolul Cleopatrei, după care a jucat în numeroase piese de William Shakespeare. Deși Mirren este deseori descrisă ca fiind cea mai respectată actriță clasică a Marii Britanii, ea a fost mereu dispusă să iasă din zona sigură a convenționalului, așa cum poate fi observată în filme precum „Cal” și „Monteriano”. În ambele producții, ea joacă roluri de femei mature îndrăgostite de bărbați mai tineri.