Actrița Helen Mirren a fost recompensată cu un premiu special pentru întreaga carieră la ceremonia de decernare a British Independent Film Awards care a avut loc la Londra, informează BBC News Online.
Filmul „The Queen”, în care Mirren a deținut rolul principal, în regia lui Stephen Frears, nominalizat la cinci categorii, a câștigat doar premiul pentru cel mai bun scenariu. Lungmetrajul este o dramatizare a zilelor dificile care au urmat accidentului în care a murit prințesa Diana.
Potrivit filmului, regina Elisabeta nu a putut înțelege durerea britanicilor la aflarea veștii morții prințesei Diana, însă a fost convinsă de Tony Blair să renunțe la rigiditatea protocolului regal în tratarea acestei chestiuni.
Mirren, în vârstă de 61 de ani, a fost nominalizată și la categoria „cea mai bună actriță”, dar a pierdut în fața lui Katie Dickie protagonista filmului „Red Road”. Acesta este filmul de debut al regizoarei Andrea Arnold, recompensată cu premiul juriului la ediția din 2006 a Festivalului de la Cannes. Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal a fost atribuit lui Tony Curran, protagonist al aceluiași film.
„This Is England”, un film despre un grup de neonaziști, a cărui acțiune are loc în anii ’80, a câștigat premiul pentru cel mai bun film independent, în timp ce actorul Jim Broadbent a fost onorat pentru contribuția la dezvoltarea cinematografiei.
Premiul special al juriului a fost atribuit regizorului Ken Loach, al cărui cel mai recent film este „The Wind That Shakes The Barley”.
„The Last King of Scotland”, un film despre dictatorul ugandez Idi Amin, a câștigat premiile pentru cea mai bună realizare tehnică și cel mai bun regizor, Kevin Macdonald.
Premiul pentru cel mai bun documentar a revenit filmului „The Road to Guantanamo”, în regia lui Michael Winterbottom, care prezintă povestea a trei musulmani britanici care au fost ținuți prizonieri într-un lagăr timp de doi ani și apoi eliberați fără a fi puși sub acuzație.




