Fundașul brazilian al echipei Nancy, Helder Maurico Da Silva Ferreira, a fost împrumutat pentru un an la Rapid, el alăturându-se, joi, lotului condus de Viorel Hizo în cantonamentul din Germania, a declarat, agenției MEDIAFAX, managerul general Cristian Costache.
„Totul s-a oficializat, cluburile au ajuns la un acord, iar Helder a fost împrumutat la Rapid pentru un an. El a ajuns deja în cantonamentul echipei”, a afirmat Costache.
Impresarul Florin Manea, care a intermediat tranzacția dintre Rapid și Nancy , a declarat, ieri, că împrumutul s-a realizat gratis. „Consider că Rapid a făcut o afacere bună. Împrumutul este pe un sezon cu opțiune de cumpărare pentru Rapid în vara anului viitor. Helder vine gratis, adică Rapid nu va trebui să plătească nimic. Iar salariul jucătorului s-ar putea să fie suportat în parte și de Nancy, dar nu e important asta, ci faptul că Rapid a luat un jucător din prima ligă din Franța, nu degeaba l-a cumpărat Nancy”, a spus impresarul.
Florin Manea a menționat că Helder poate juca atât fundaș dreapta, post rămas liber după transferul lui Vasile Maftei la Unirea Urziceni, cât și mijlocaș dreapta. „Helder joacă fundaș dreapta, dar la Nancy a jucat foarte bine și mijlocaș dreapta. Acum domnul Hizo este cel care va decide postul pe care îl va folosi”, a precizat Manea.
Impresarul a adăugat că opțiunea de cumpărare a lui Helder Maurico Da Silva Ferreira în vara anului viitor se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro. „Este o sumă mare, e adevărat. E vorba de 1,5 milioane de euro. Dar mai întâi să vedem cum se descurcă anul ăsta și după aia Rapid poate decide dacă îl cumpără sau nu”, a explicat Florin Manea.
În vârstă de 21 de ani, Helder a fost transferat în vara anului 2008 de Nancy, cu care mai are încă trei ani de contract, iar în sezonul precendent a evoluat 16 de meciuri la echipa franceză. În cariera sa, Helder Da Silva a mai jucat la gruparea braziliană Esporte Clube Juventude, în perioada 2005-2008.
