Am fost plăcut surprins când am aflat că Google a împlinit treișpe ani, mâine-poimâine dă bacu’. M-am minunat când am aflat și de particula aia fâșneață care bate lumina la viteză, cică ar deveni posibile călătoriile în trecut (eu aș vrea un loc la geam). Dar nimic nu m-a lăsat fără grai ca fabuloasa conferință de presă a omului care conduce federația de fotbal. A celui care a numit de-a lungul timpului trei foști arbitri la conducerea actualilor arbitri, și toți trei și-au tras brățări. Cocheți, băieții! Dar ce-a debitat Nașu acolo nu pot compara decât cu acea sută de lei promisă mulțimii de către Ceaușescu înainte de a fugi cu elicopterul. Posibila disperare a Nașului este încă escamotată de tupeu, fiindcă mulțimea din fața lui era formată doar din ziariști, care nu l-ar fi linșat decât, cel mult, cu întrebări. Oare Avram avea televizor în celulă? Sau măcar ziare primește? Fiindcă el a fost destinatarul, mi se pare limpede. Nu ceda Sile, nu pune botul la vrăjeala procurorilor, nu da din casă. Noi, ăștia de afară, am lansat deja propaganda.
Dar ce propagandă! Aia cu purtarea sa adolescentină față de nevastă, cum se țineau ei de mână, cum dansau ei, e de top. Cică asta l-ar pune la adăpost de orice bănuială. Serios, ceva mai bun n-ați găsit, domnul Nașu? Uite, de pildă, putea fi un meloman ales, că tot este festivalul George Enescu în floare. „Se transfigura când asculta Wagner… Și ce mult își iubea câinele! Ar putea un astfel de suflet sensibil să facă vreun rău pe planetă?” E, uite că Hitler a putut! Iar eu, eu nu fumez. Păi ar putea unul ca mine, care nu trage iarba dracului în plămâni, să fie altfel decât virtuos?! Ba bine că nu, și virtuoz pe deasupra!
Una peste alta, a fost o încercare atât de naivă, încât nu se potrivea neam cu Nașu. După cum nici demisia nu e compatibilă, a ținut să ne asigure. Moment în care închei cu refrenul unui cunoscut oltean, supărat că i-a desființat ehipa: Hei, hei, Nașule, dă-te dumneata-ntr-o haltă joos…
