Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 34-31 (14-16), echipa cehă HC Banik Karvina, în prima partidă din cadrul grupei E a Ligii Campionilor. Meciul a avut două reprize diametral opuse pentru campioana României. HCM nu și-a găsit ritmul pe toată durata primei părți, abia în minutul 25 reușind o egalare pe tabelă (13-13), dar cedând din nou pe final. Gazdele au ieșit la pauză în avantaj cu două goluri, 16-14.
La reluare, constănțenii au jucat și mai slab, fiind conduși cu șase goluri în minutul 34. Apoi, cehii au slăbit ritmul și acest lucru i-a costat nu doar prin prisma evoluției scorului, cât mai ales a faptului că nu și-au mai revenit și au pierdut pe teren propriu la meciul de debut în grupa E a Ligii Campionilor. După ce au reușit egalarea și au preluat conducerea prin două reușite spectaculoase ale pivotului Dragicevici (23-24, min. 45), elevii lui Lucian Râșniță nu au mai cedat până la final. Precizia la finalizare a trio-ului sârb format din Kazici-Smigici-Milinovici a fost letală pentru cehi, care au părut resemnați în ultimele 10 minute, cu atât mai mult cu cât portarul Stănescu și-a intrat în mână și a fost aproape imposibil de depășit. Banik a marcat un singur gol între minutele 40 și 51, în timp ce HCM a defilat, obținând o victorie prețioasă în deplasare. Următoarea partidă a formației HCM Constanța din cadrul grupei E a Ligii Campionilor va avea loc în 7 octombrie (ora 19.00, în direct pe TV Sport), pe teren propriu, cu danezii de la GOG Gudme.






